Ce rol și atribuții are Camera Reprezentanților din SUA
Congresul Statelor Unite este o entitate legislativă bicamerală, care este formată din Camera Reprezentanților, camera inferioară, și din Senat, camera sa superioară.
Până în acest moment, se preconizează că republicanii vor deține majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților (la limită, însă, în camera inferioară). Asta ar însemna că cel puțin doi ani Donald Trump nu va avea parte de o opoziție puternică.
Senatul SUA: rol, atribuții și importanța pentru România
Republicanii sunt marii învingători ai scrutinelor desfășurate marți în Statele Unite, reușind să recâștige atât Casa Albă, cât și Senatul, camera superioară a Congresului SUA.
În condițiile în care republicanii dominau Camera Reprezentanților și aveau șanse să o păstreze sub control, victoria din Senat era un țel pentru a-și impune programul fără a întâmpina blocaje majore. În cele din urmă, au reușit să se impună și în acest for legislativ care își reînnoiește o treime din cei 100 de membri o dată la doi ani. Cei 100 de senatori sunt împărțiți în mod egal la nivel federal – câte doi pentru fiecare stat.
Șapte angajamente pe care și le-a luat Donald Trump în al doilea mandat ca președinte
Donald Trump a fost reales pentru un nou mandat de președinte al SUA.
După primele rezultate, candidatul republican la președinția SUA a susținut un discurs în cadrul căruia a precizat că va „guverna după un motto simplu: promisiuni făcute, promisiuni ținute. Ne vom ține promisiunile”. Totuși, el a oferit puține informații despre modul în care are de gând să-și atingă obiectivele.
Macron şi Trump îşi exprimă voinţa, la telefon, „să acţioneze în vederea revenirii păcii şi stabilităţii”
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedintele ales american Donald trump şi-au exprimat „voinţa de a acţiona în vederea revenirii păcii şi stabilităţii” în „marile crize internaţionale în curs” în prima lor convorbire la telefon, după victoria candidatului republican în alegerile prezidenţiale, anunţă Palatul Elysée, relatează AFP.
În această „discuţie foarte bună de 25 de minute”, şeful statului francez a subliniat importanţa rolului Europei”, anunţă preşedinţia franceză.
„El i-a transmis preşedintelui Trump că este dispus să continue această conversaţie şi să coopreze în aceste dosare- „războaiele din Ucraina şi din Orientul Mijlociu”, „când va prelua funcţia”, la 20 ianuarie 2025, anunţă Palatul Elysée.
Trump obţine o victorie în Michigan şi un total de 292 de mari electori faţă de cei 224 ai lui Harris
Donald Trump obţine, miercuri, o victorie în alegerile prezidenţiale din Michigan şi 15 mari electori şi îşi completează palmaresul în statele din „Zidul Albastru” al Marilor Lacuri, pe care Kamala Harris le considera cea mai uşoară cale către victorie relatează The Associated Pres.
Trump a reuşit să învingă şi în 2016 în Wisconsin, Michigan şi Pennsylvania şi să o înfrângă pe Hillary Clinton.
Biden a vorbit cu Trump şi l-a invitat la Casa Albă pentru a discuta despre perioada de tranziţie
Preşedintele american Joe Biden l-a sunat, miercuri, pe preşedintele ales Donald Trump pentru a-l felicita pentru victoria obţinută în alegerile prezidenţiale şi l-a invitat la Casa Albă pentru a discuta despre perioada de tranziţie, relatează Reuters.
Casa Albă anunţă că personalul urmează să coordoneze o dată în acest sens, „în viitorul apropiat”.
Preşedintele american intenţionează să se adreseze naţiunii pe tema rezultatului alegerilor, care vor avea consecinţe grele asupra moştenirii sale politice.
„Preşedintele Biden şi-a exprimat angajamentul să asigure o tranziţie liină şi a subliniat importanţa cooperării în reunirea ţării”, declară un oficial de la Casa Albă, citat de CNN.
Totodată, Joe Biden a discutat și cu Kamala Harris, pe care a felicitat-o „pentru campania istorică” pe care a desfăşurat-o.
Trump ar putea consolida majoritatea conservatoare a Curții Supreme a SUA
Președintele ales Donald Trump, care a orientat Curtea Supremă a SUA dramatic spre dreapta în primul său mandat, ar putea avea șansa de a întineri majoritatea conservatoare de 6-3 prin înlocuirea unora sau a tuturor celor mai vechi trei conservatori cu juriști mai tineri – și poate chiar să o extindă, dacă pleacă un judecător liberal, relatează Reuters.
Judecătorii Clarence Thomas, în vârstă de 76 de ani, și Samuel Alito, în vârstă de 74 de ani, precum și președintele Curții Supreme, John Roberts, care împlinește 70 de ani la o săptămână după învestirea lui Trump, prevăzută pentru 20 ianuarie, au fost numiți de președinții republicani în funcțiile lor pe viață în cadrul Curții.
Toți trei ar putea decide să se retragă odată cu succesiunea republicanului Trump în funcția de președinte și cu preluarea de către republicani a controlului asupra Senatului, potrivit experților juridici.
Kamala Harris a vorbit cu Donald Trump, după câștigarea alegerilor din SUA
Vicepreședinta Kamala Harris l-a sunat, miercuri, pe Donald Trump și l-a felicitat pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din SUA, potrivit unor consilieri ai democratei, relatează Reuters.
Harris, care urmează să susțină, miercuri, un discurs în fața națiunii, a „discutat și despre importanța unui transfer pașnic al puterii și despre a fi președinte pentru toți americanii”, au afirmat aceleași surse.
Primele nume vehiculate în noua administrație Trump: de la Elon Musk la Tom Cotton, senatorul care a cerut bombardamente împotriva Iranului
Donald Trump se pregăteşte să aducă la Casa Albă o „galerie de personaje colorate” după ce a câștigat marți, 5 noiembrie, un nou mandat de președinte al SUA, comentează AFP, potrivit Agerpres.
J.D. Vance va ocupa funcţia de vicepreşedinte în noua administraţie Trump. Acest fost militar în vârstă de 40 de ani va deveni al treilea cel mai tânăr vicepreşedinte din istoria SUA. O poziţie cu atât mai expusă cu cât Trump (78 de ani) va fi cel mai în vârstă lider american care va depune jurământul în funcţia de preşedinte al SUA, pe 20 ianuarie 2025.
Mai multe detalii aici: Primele nume vehiculate în noua administrație Trump: de la Elon Musk la Tom Cotton, senatorul care a cerut bombardamente împotriva Iranului
Democrații americani dau vina pe Joe Biden pentru înfrângerea din alegeri
Furia și divergențele au pus stăpânire pe Partidul Democrat, după ce vicepreședinta Kamala Harris a pierdut alegerile prezidențiale din SUA, dezvăluie Street Insider.
Cea mai des critică auzită în interiorul partidului după ce Kamala Harris a pierdut alegerile ține de faptul că liderii democrați și-au mințit susținătorii cu privire la starea mentală a președintelui Joe Biden. A fost nevoie de o dezbatere dezastruoasă cu Trump pentru a declanșa semnale de alarmă și înlocuirea actualului președinte cu vicepreședintele Kamala Harris.
Mai multe detalii aici: Democrații americani dau vina pe Joe Biden pentru înfrângerea din alegeri
De ce a pierdut Kamala Harris alegerile. Progresismul a murit, capitalismul a câștigat din nou
În 1992, James Carville – strategul lui Bill Clinton – scria pe o tablă în cursa contra lui George Bush Sr: „It’s the economy, stupid”. În traducere liberă, ar însemna „este economia, prostule”. Mesajul său era pentru voluntarii de partid, îndemnându-i să se concentreze pe economie, schimbare și sistemul de sănătate.
Dar a prins atât de bine, încât a devenit sloganul de facto al lui Bill Clinton. Acum putem parafraza că „its the reality, stupid”! Uniți în cuget și-n simțiri, democrații americani și suporterii lor din întreaga lume, inclusiv România, au ignorat cu brio realitatea. Citeşte întreaga ştire: De ce a pierdut Kamala Harris alegerile. Progresismul a murit, capitalismul a câștigat din nou.
Mai multe detalii aici: De ce a pierdut Kamala Harris alegerile. Progresismul a murit, capitalismul a câștigat din nou
Jamie Dimon, CEO al JPMorgan Chase, nu intenționează să se alăture administrației Trump
Jamie Dimon, CEO al PMorgan Chase, Jamie Dimon, nu intenționează să se alăture administrației președintelui ales Donald Trump, a declarat, miercuri, pentru CNN, o persoană familiarizată cu această chestiune.
Dimon, unul dintre cei mai influenți directori din corporațiile americane, a fost frecvent vehiculat ca potențial secretar al Trezoreriei sub un președinte democrat sau republican.
Cu toate acestea, sursa din anturajul acestuia a declarat că Dimon nu intenționează să servească în guvern în acest moment.
În iulie, Trump a declarat pentru Bloomberg Businessweek că Dimon este o persoană pentru care are „mult respect” și pe care ar lua-o în considerare pentru rolul proeminent de secretar al Trezoreriei.
Aceste comentarii au fost o abatere bruscă de la criticile anterioare ale lui Trump la adresa lui Dimon. Câteva zile mai târziu, Trump a declarat că nu știe cine a spus că l-ar lua în considerare pe Dimon.
Cu toate acestea, Dimon crede că cea mai bună modalitate de a sprijini națiunea în acest moment este să rămână la JPMorgan Chase și să susțină creșterea economică pe termen lung.
Cinci elemente cheie în victoria istorică a lui Donald Trump. „El va considera acum că are frâu liber”, afirmă analiștii
Contrar aşteptărilor, republicanul Donald Trump a obţinut o victorie categorică în faţa vicepreşedintei democrate Kamala Harris şi are acum drum liber către un nou mandat la Casa Albă. Rezultatul de acum îi oferă un mandat clar, relatează, miercuri, AFP, preluată de Agerpres, ce remarcă cinci elemente de reţinut din experienţa acestui scrutin prezidenţial din SUA.
Rezultat incontestabil
Deși, scrutinul se anunţa foarte strâns, Donald Trump a reuşit nu doar o revenire triumfătoare la Casa Albă, ci şi un scor care nu lasă loc de îndoieli.
Mai multe detalii aici: Cinci elemente cheie în victoria istorică a lui Donald Trump. „El va considera acum că are frâu liber”, afirmă analiștii
Rezultatele pentru Senat și Camera Reprezentanților, aproape de final
CNN notează că republicanii vor prelua controlul asupra Senatului, având deja 52 din mandate din cele 100 ale camerei superioare a Congresului SUA. Republicanii și-au crescut numărul de mandate cu trei, iar democrații au scăzut de asemenea cu trei, până la 42. Rezultatele finale sunt așteptate în curând.
Republicanii ar fi favoriți să dețină majoritatea și în Camera Reprezentanților, unde dispun acum de 204 mandate, iar democrații de 182 mandate. Este nevoie de 218 mandate pentru majoritate.
Kamala Harris câștigă New Hampshire
Conform CNN, Kamala Harris va câștiga New Hampshire. Sunt în joc patru voturi electorale în New Hampshire, iar în acest moment cursa arată în felul următor: Donald Trump are 276 electori, iar vicepreședinta SUA 223.
Donald Trump a câștigat cursa pentru Casa Albă, conform CNN
Candidatul republican Donald Trump va câștiga alegerile prezidențiale, recucerind Casa Albă după o înfrângere în alegerile din 2020, conform proiecțiilor CNN. Sursa citată notează că aceasta este „o revenire politică istorică”.
Alegerea lui Trump generează o situație juridică fără precedent, întrucât acesta urma să fie condamnat în această lună de un tribunal penal din New York, după ce a fost găsit vinovat la începutul acestui an pentru 34 de capete de acuzare privind falsificarea documentelor contabile, mai notează sursa citată.
Fostul președinte a făcut din multiplele acuzații penale formulate împotriva sa un punct central al campaniei sale electorale, susținând că a fost vizat pe nedrept și promițând să caute „răzbunare”.
Victoria fostului președinte are loc la câteva luni după ce a scăpat cu viață în urma a două tentative de asasinat.
Donald Trump câștigă Wisconsin
Donald Trump va câștiga statul-cheie Wisconsin, conform proiecțiilor CNN. În acest stat sunt în joc 10 voturi electorale. La acest moment, Donald Trump are 276 electori, iar Kamala Harris 219.
Este nevoie de cel puțin 270 de electori pentru a câștiga alegerile.
Kamala Harris câștigă New Jersey
Kamala Harris va câștiga New Jersey, conform estimărilor CNN. În New Jersey sunt în joc 14 voturi electorale. La acest moment, cursa arată în felul următor: Donald Trump are 266 de electori, iar vicepreședinta SUA 219.
Kamala Harris câștigă Minnesota
Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, va câștiga Minenesota, conform proiecțiilor CNN. În acest stat sunt în în joc 10 voturi electorale. La acest moment, Donald Trump conduce, având 266 de voturi, iar Kamala Harris are 205.
Kamala Harris câștigă Connecticut
Kamala Harris va câștiga în Connecticut, potrivit proiecțiilor CNN. În Connecticut sunt în joc șapte voturi electorale. La acest moment, candidatul republican la Casa Albă Donald Trump are 266 de voturi, iar Kamala Harris a obținut 195.
Kamala Harris și Donald Trump câștigă câte un vot în Nebraska
Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, va câștiga un vot electoral în Nebraska, conform proiecțiilor CNN. De cealaltă parte, Donald Trump va câștiga un vot electoral suplimentar în Nebraska, ceea ce face ca numărul total al voturilor sale să fie de patru din cinci.
Sunt în joc cinci voturi electorale în Nebraska, unul dintre cele două state care permit împărțirea voturilor electorale. Maine este celălalt stat care permite împărțirea voturilor.
Este nevoie de cel puțin 270 de voturi electorale pentru a câștiga alegerile prezidențiale din 2024. La acest moment, Trump are 266 de voturi, iar Harris 188.
Donald Trump câștigă Pennsylvania
Conform proiecțiilor CNN, fostul lider de la Casa Albă Donald Trump va câștiga statul-cheie Pennsylvania. În acest stat sunt 19 voturi electorale în joc. Este nevoie de minimum 270 de voturi electorale pentru a câștiga alegerile prezidențiale din 2024.
În acest moment, Donald Trump are 266 de voturi, iar Kamala Harris 188.
Donald Trump, declarat câștigător de Fox News
Postul Fox News, apropiat de republicani, îl dă pe Donald Trump drept câștigător al alegerilor SUA 2024, cu 277 de voturi electorale, față de Kamala Harris, care ar obține 226 de voturi. Trump ar deveni astfel al doilea președinte din istoria Statelor Unite cu două mandate neconsecutive.
Kamala Harris câștigă New Mexico
Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, va câștiga statul New Mexico, conform CNN. Sunt în joc cinci voturi electorale în New Mexico. Este nevoie de minimum 270 de voturi electorale pentru a câștiga alegerile prezidențiale din 2024.
La acest moment, Donald Trump are 246 de voturi, iar Kamala Harris 187.
Donald Trump câștigă și în Georgia
Fostul președinte Donald Trump va câștiga statul-cheie Georgia, potrivit CNN. În Georgia sunt în joc 16 voturi electorale. La acest moment, cursa arată în felul următor: Donald Trump: 246 electori, iar Kamala Harris – 182.
Kamala Harris câștigă statele Hawaii și Virgina
Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, va câștiga statele Virgina și Hawaii, conform proiecțiilor CNN. În Virginia sunt în joc 13 voturi electorale, în vreme ce în Hawaii sunt în joc patru voturi electorale. La acest moment, Donald Trump are 230 de voturi electorale, iar Kamala Harris 182.
Donald Trump este declarat câștigător în primul stat-cheie
Fostul președinte american a fi obținut cei 16 electori din Carolina de Nord, unul dintre cele șapte state-cheie. Situația nu pare a fi bună pentru Kamala Harris, care riscă să piardă și Georgia. Astfel, la acest moment, Trump are 227 electori și Harris 153.
Kamala Harris obține încă opt electori
Așa cum se aștepta, Kamala Harris și-a adjudecat cei opt electori din statul Oregon. Kamala Harris dispune acum de 153 electori, iar Donald Trump rămâne la 211 electori.
Donald Trump – 211 electori; Kamala Harris – 145
Donald Trump este considerat învingător în Idaho, iar Kamala Harris în California, statul cu cei mai mulți electori, și anume 54. Aceste rezultate erau anticipate.
Secțiile de votare s-au închis pe coasta de vest. Kamala Harris este favorită să câștige în California, Washington și Oregon.
Sunt așteptate proiecțiile pentru 19 state, inclusiv cele cheie.
Donald Trump mai obține 12 electori
Donald Trump a depășit pragul de 200 de electori, ajungând mai exact la 207, după ce a fost dat câștigător în Iowa și Kansas. Kamala Harris rămâne la 91 electori.
Donald Trump – 195 electori; Kamala Harris – 91
Trump își adjudecă încă două state, și anume Mississippi și Ohio. Harris câștigă în Colorado.
Republicanul Donald Trump a obținut până acum victorii 19 state, iar Kamala Harris în nouă. Proiecțiile de până acum erau anticipate, notează Reuters. Câștigătorul ar urma să fie decis în cele șapte state-cheie: Arizona, Georgia, Michigan, Nevada, Carolina de Nord, Pennsylvania și Wisconsin.
Donald Trump – 162 electori; Kamala Harris – 81
Donald Trump este dat câștigător în Louisiana, iar Kamala Harris în New York.
Kamala Harris își adaugă 23 de electori
Kamala Harris a ajuns la 53 de electori odată cu confirmarea proiecțiilor pentru Illinois și Rhode Island. Donald Trump rămâne la 154 electori.
Democrații mizează pe victorii în Georgia, Carolina de Nord, Wisconsin, Michigan și mai ales în Pennsylvania, un stat curtat intens și de Donald Trump.
Donald Trump – 154 electori; Kamala Harris – 30
Donald Trump este dat învingător în statele Wyoming, Dakota de Sud, Dakota de Nord și Texas, iar Kamala Harris în Delaware. CNN precizează că ambii candidați și-au asigurat până acum statele în care erau considerați favoriți, iar lupta rămâne deschisă.
Donald Trump ajunge la 105 electori
CNN alocă încă nouă electori pentru Trump în Carolina de Sud și șase în statul Arkansas. Numărul electorilor rămâne neschimbat deocamdată pentru Harris, la 27. Arkansas este un stat republican, chiar dacă fostul președinte democrat Bill Clinton provine de acolo.
Donald Trump – 90 electori; Kamala Harris – 27
CNN estimează că Donald Trump s-a impus în Alabama, Mississippi, Tennessee, Oklahoma, Missouri și Florida. Statul Florida asigură 30 de electori. Este o victorie importantă pentru Trump, în condițiile în care Florida este un fost stat indecis.
Kamala Harris este considerată câștigătoare în Maryland, Rhode Island, Washington D.C., Massachusetts și Connecticut.
Bernie Sanders, reales ca senator. Victorii importante pentru republicani în Indiana și Virginia de Vest
Bernie Sanders, 83 de ani, un reprezentant de vază al stângii americane, a fost ales pentru al patrulea mandat în Senat, unde reprezintă statul Vermont. Sanders a spus despre aceste alegeri că sunt esențiale pentru democrația americană. Fost candidat la nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din 2016 și 2020, Bernie Sanders și-a declarat sprijinul pentru vicepreședinta Kamala Harris.
Republicanul Jim Banks, în vârstă de 45 de ani, a câștigat locul vacant în Senat din partea statului Indiana, învingând-o pe democrata Valerie McCray.
Republicanul Jim Justice a câștigat mandatul de senator pentru Virginia de Vest. Este o victorie crucială pentru republicani, care recâștigă astfel scaunul fostului democrat Joe Manchin.
Democrații au acum o majoritate la limită în Senat, de 51 la 49.
Încă patru electori pentru Trump
CNN proiectează încă patru electori pentru Donald Trump, în Virginia de Vest. Scorul în acest moment este de 23 de electori pentru Trump și 3 pentru Kamala Harris.
Trump câștigă în Indiana
Estimările arată că Donald Trump și-a asigurat cei 11 electori din Indiana. Fostul președinte american ar conduce cu 19 la 3 în fața Kamalei Harris.
Harris câștigă în Vermont, iar Trump în Kentucky
Kamala Harris și-a adjudecat prima victorie, în statul Vermont, care asigură trei electori. De cealaltă parte, Donald Trump a obținut opt electori în Kentucky, transmite CNN. Este nevoie de 270 de electori pentru a obține victoria finală.
Echipa lui Trump, deranjată de primele exit-poll-uri
Katty Kay, corespondenta BBC în SUA, relatează că un consilier din echipa din campanie a lui Donald Trump a contestat exit-poll-urile anunțate de CNN.
Consilierul respectiv are îndoieli că americanii sunt preocupați în primul rând de democrație. În opinia lui, această informație este furnizată pentru a dinamiza votul în statele occidentale ale SUA, mai predispuse să voteze pentru democrați. Statele din vestul SUA își închid urnele mai târziu.
Primele exit-poll-uri de la urne
Starea democrației și cea a economiei sunt cele două aspecte care îi macină pe americanii care au ieșit marți la vot, arată primele exit-poll-uri anunțate de CNN.
Mai mult de o treime din americani consideră democrația drept principala lor preocupare, în timp ce aproape o treime indică economia. Urmează avortul și imigrația, în timp ce politica externă îi preocupă doar pe 5 la sută din votanți.
Puși să aleagă care dintre cele patru calități – capacitatea de a conduce, capacitatea de a avea grijă de oameni, capacitatea de a avea o judecată bună sau capacitatea de a aduce schimbările necesare – este cea mai importantă pentru ei, alegătorii lui Trump spun, în mare parte, că prețuiesc capacitatea de a conduce și capacitatea de a aduce schimbări. Alegătorii lui Harris sunt mai împărțiți în privința calităților care contează cel mai mult pentru ei: aproximativ o treime notează capacitatea de judecată, mai puțin de o treime menționează capacitatea de a avea grijă de oameni și aproximativ o cincime evocă capacitatea de a conduce.
Doar aproximativ o treime din alegătorii din acest an consideră că economia este într-o stare bună sau excelentă, în scădere cu aproximativ jumătate față de 2020. Aproximativ o treime spun că economia nu este atât de bună, iar o altă treime că este într-o stare proastă.
Doar un sfert din alegători spun că o duc mai bine decât în urmă cu patru ani, în timp ce aproximativ 45% afirmă că o duc mai rău, iar restul apreciază că o duc la fel.
Harris ţinteşte grupuri de alegători-cheie în interviuri de ultim moment la radio
Kamala Harris ţinteşte marţi, în ziua alegerilor, în interviuri la radio, anumite grupuri de alegători-cheie, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.
Ea a vorbit despre imigraţie şi reducerea disensiunilor politice la emisiunea „The Big K Morning Show” a lui Larry Richert la postul NewsRadio KDKA din Pittsburgh.
La altă emisiune, „Big Tigger Morning Show”, la postul V-103, în Atlanta, ea a vorbit despre impactul politicilor sale asupra bărbaţilor afroamericani şi despre implicaţiile istorice ale scrutinului.
La emisiunea „Bigger Tigger”, ea a reluat o temă pe care a abordat-o apăsat în ultimele zile ale campaniei, şi anume că vrea să învingă pentru a-i ajuta pe americanii obişnuiţi, în timp ce Trump vrea înapoi la Casa Albă pentru a-şi ataca inamicii.
„Dacă este ales, va intra în Biroul Oval cu lista sa de inamici”, a denunţat Harris.
„Este plin de răzbunare, plin de ranchiună. Totul este despre el. Când voi veni eu la 20 ianuarie (în Biroul Oval), voi veni cu lista mea de lucruri de făcut pentru poporul american”, a declarat ea.
Partenerul de cursă al vicepreşedintei, guvernatorul statului Minnesota Tim Walz, a înregistrat, la rândul său, mai multe interviuri, difuzate marţi la posturi de radio Georgia, Michigan, Pennsylvania şi North Carolina.
Trump evocă pe X „cea mai importantă zi din istoria americană”
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump a declarat marţi că este pregătit să-şi recunoască înfrângerea dacă „alegerile sunt corecte”, însă agită spectrul fraudelor electorale.
„Dacă pierd nişte alegeri, dacă alegerile au fost corecte, eu voi fi primul care să o recunoască. Până acum, cred că a fost echitabil”, a declarat el, după ce a votat la Palm Beach, în Florida.
Anterior, Donald Trump a scris marţi pe X, cu câteva ore înainte de anunțarea primelor rezultate, că „ziua alegerilor va fi cea mai importantă din istoria americană”.
It is now officially ELECTION DAY! This will be the most important day in American History.
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) November 5, 2024
Voter enthusiasm is THROUGH THE ROOF because people want to Make America Great Again. That means lines are going to be long!
I need you to deliver your vote no matter how long it takes.…
„Este de-acum oficial ziua alegerilor! Va fi cea mai importantă zi din istoria americană”, a apreciat el.
Fostul preşedinte republican le-a cerut oamenilor să iasă la vot.
„Am nevoie să vă daţi votul, indiferent cât va dura. Democraţii comunişti radicali vor ca voi să vă faceţi bagajele şi să vă întoarceţi acasă. Împreună vom câştiga o victorie formidabilă şi vom face America măreaţă din nou!”, a susținut el.
Campania lui Trump recunoaşte că rezultatul alegerilor probabil nu va fi cunoscut în noaptea alegerilor
Campania lui Donald Trump discută în culise despre cum urmează să se desfăşoare noaptea alegerilor a fostului preşedinte la Palm Beach, în Florida, inclusiv dacă acesta va pleca de la Mar-a-Lago, reşedinţa sa pentru a face declaraţii de presă, relatează CNN, potrivit news.ro.
Campania miliardarului recunoaşte că rezultatul alegerilor probabil că nu va fi anunţat marţi seara, potrivit unor surse citat de postul american de televiziune.
Însă tabăra lui Trump este convinsă că rezultele din unele state considerate critice urmează să fie anunţate marţi seara, ceea ce-i va oferi informaţii despre conturarea votului final.
„Mda, vreau să spun că aud acelaşi lucru ca voi. Aud vorbindu-se despre state în care sunt cu mult în avans, dar nu vor avea o cifră definitivă decât după mult timp”, a declarat Trump după ce și-a exercitat dreptul la vot.
„Nu ştiu ce se va întâmpla în privinţa declarării victoriei”, a adăugat el.
Walz prezice un rezultat „foarte strâns” în Pennsylvania şi-i îndeamnă pe alegători „să învingă pentru America”
Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, partenerul de cursă al candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris, şi familia acestuia au fost primiţi cu aplauze, marţi, la intrarea în Capitol Diner, la Harrisburg, în Pennsylvania, relatează CNN.
Walz i-a îndemnat pe alegătorii din statele-cheie să voteze până la închiderea secţiilor de votare şi le-a mulţumit susţinătorilor săi din sală şi din ţară pentru că „au luat această familie în braţe”.
Candidatul la vicepreşedinţie a prezis o cursă strânsă în acest stat, a apreciat că rezultatul ar putea fi stabilit de „unul-două voturi pe circumscripţie”, a subliniat importanţa alegerilor de marţi şi l-a atacat pe fostul preşedinte republican Donald Trump.
Walz şi-a reiterat convingerea că SUA organizează „cele mai sigure alegeri”, şi-a îndemnat susţinătorii să „rămână calmi” până la anunţarea rezultatului şi să continue să bată la uşi şi să stea de vorbă cu oamenii pentru a-i determina să voteze dacă este necesar.
„Ce-ar fi ca Pennsylvania să învingă pentru America?”, a afirmat el.
Rezultatul alegerilor în statul-cheie Georgia urmează să fie cunoscut în seara scrutinului
Rezultatul alegerilor în statul-cheie Georgia urmează să fie cunoscute în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat secretarul de stat local Brad Raffensperger.
Aproximativ 70% dintre voturile exprimate în acest stat-cheie urmează să fie numărate „până marţi seara, la ora locală 20.00 (miercuri, 3.00, ora României)”, a declarat el pentru presă.
Este un proces mai rapid decât în anii precedenţi, deoarece legea le permite comitatelor să înceapă să contabilizeze voturile anticipate şi prin corespondenţă mai devreme.
În 2020, Donald Trump a execitat presiuni asupra lui Raffensperger „să găsească” voturi în plus.
Timpul votării, prelungit într-un comitat din Pennsylvania, din cauza defectării unui software
Timpul de votare a fost prelungit în comitatul Cambria, în Pennsylvania, după ce defectarea unui software a perturbat scanarea buletinelor de vot, a anunțat Biroul Comisarilor comitatului, relatează CNN.
„Consiliul a depus o ordonanţă la tribunal prin care prelungeşte timpul de votare în comitatul Cambria. Nimeni nu ar trebui respins în secţiile de votare dacă vrea să voteze”, scrie sursa citată.
„Consiliul Electotal al comitatului Cambria a luat măsuri pentrua apela la specialişti în informatică să examineze probelam software-ului. Toate buletinele de vot complete vor fi acceptate, securizate şi numărate de către Consiliul Electotral”, a precizat Biroul Comisarilor comitatului Cambria.
Harris și Trump, câte trei voturi fiecare
Vicepreședintele Kamala Harris și fostul președinte Donald Trump au obținut câte trei voturi fiecare în micul oraș Dixville Notch din New Hampshire, marcând începutul Zilei Alegerilor într-unul dintre primele locuri din țară care își raportează preferințele prezidențiale.
Localitatea neîncorporată, situată la granița dintre SUA și Canada în nordul statului New Hampshire, și-a deschis și închis secția de votare imediat după miezul nopții, conform unei tradiții care datează din 1960. Patru republicani și doi alegători independenți au participat la vot.
O treime din americani au votat anticipat
Americanii au de ales în acest scrutin prezidențial între candidata Partidului Democrat, vicepreședinta în exercițiu Kamala Harris, și candidatul Partidului Republican, fostul președinte Donald Trump. În afară de alegerea celui de-al 47-lea președinte, americanii sunt invitați la urne pentru a reînnoi Camera Reprezentanților (435 de mandate) și o treime din Senat (100 de mandate în total). În plus, 11 state și două teritorii își aleg guvernatorii, în timp în unele state se organizează referendumuri și alegeri locale.
Aproape o treime din americani au votat deja anticipat, fie fizic, fie prin corespondență. Dacă Joe Biden a stat timp de 40 de minute la coadă pentru a-și exercita dreptul la vot, în statul Delaware, Kamala Harris a optat pentru votul prin corespondență.
Un vot întins pe mai multe fusuri orare
Orele de deschidere a secțiilor de vot diferă în funcție de state și chiar în interiorul acestora, mai ales că SUA au patru fusuri orare în partea continentală și inclusiv state situate pe două fusuri orare. Același lucru este valabil și pentru orele de închidere. Primele secții de vot, cele de pe coasta de est, se deschid de marți, începând cu 12.00 ora României.
Majoritatea statelor vor raporta rezultate parțiale la scurt timp după închiderea secțiilor de vot, dar câștigătorul va fi anunțat doar în cazul în care decalajul dintre cei doi candidați este suficient de mare. În statele swing, cele mai imprevizibile state și cele care ar putea determina rezultatul unor alegeri ce se anunță a fi foarte strânse (Arizona, Carolina de Nord, Georgia, Michigan, Nevada, Pennsylvania și Wisconsin), așteptarea ar putea fi lungă.
Multe detalii depind și de metodele de numărare, care sunt specifice fiecărui stat. În 2020, a fost nevoie de câteva zile pentru confirmarea victoriei lui Joe Biden în fața lui Donald Trump, relatează ziarul francez Liberation, care prezintă totodată programul – oră cu oră – al celor mai importante evenimente anticipate din noaptea electorală din SUA. Programul este adaptat la fusul orar al României.
Programul nopții electorale
Miercuri, ora 01:00 – se închid primele secții de vot, în Indiana și Kentucky. Cele două state ar putea fi primele care își comunică rezultatele. Nu ar trebui să fie surprize, în condițiile în care sunt două bastioane republicane. Cei 19 mari electori ai lor (11 pentru Indiana și 8 pentru Kentucky) ar trebui să meargă la Donald Trump.
Ora 02:00 – Georgia și Florida spun stop vot. Acesta va fi primul eveniment major din noaptea alegerilor. În 2020, Joe Biden a câștigat la limită în Georgia și cei 16 mari electori ai săi, spre marea consternare a lui Donald Trump, acuzat că a încercat să răstoarne rezultatul votului. În ceea ce privește Florida, care îi oferă 30 de mari electori candidatului câștigător (adică al treilea stat ca număr de mari electori), este câștigată în mod tradițional de republicani și nu este considerată un stat swing. Dar sondajele de acolo indică o cursă strânsă între Trump și Harris și nu este exclusă o surpriză.
Ora 02:30 – Carolina de Nord începe să își numere voturile. Sondajele sunt extrem de apropiate în acest stat cu 16 mari electori, pe care un candidat democrat la președinție l-a câștigat doar de două ori din 1968 încoace (în 1976 și 2008). Carolina de Nord numără de obicei voturile destul de repede, dar procesul ar putea fi afectat în acest scrutin în urma schimbărilor efectuate în organizarea votului don cauza uraganului Helene.
Pennsylvania, cel mai curtat stat
Ora 03:00 – Pennsylvania, Michigan și Texas își deschid urnele de vot. Dintre toate statele swing, Pennsylvania oferă cei mai mulți mari electori, și anume 19. A fost cel mai curtat stat în campania pentru acest scrutin prezidențial, fiind vizitat de mai multe ori atât de Kamala Harris, cât și de Donald Trump. În plus, a găzduit singura dezbatere dintre cei doi candidați, în septembrie.
Pennsylvania a fost câștigată de Joe Biden în 2020 și de Donald Trump în 2016. De această dată, sondajele îi plasează la egalitate pe cei doi candidați. Numărarea voturilor riscă să dureze mai mult decât în alte state, în condițiile în care legea electorală din Pennsylvania prevede închiderea secțiilor pentru a începe numărarea buletinelor de vot prin corespondență, care au reprezentat în alegerile de la mijloc de mandat aproape un sfert din voturile din acest stat.
În Michigan (15 mari electori), în schimb, autoritățile au adoptat o nouă lege în scopul de a accelera numărarea voturilor, care a fost deosebit de lentă în 2020. Statul are particularitatea de a se întinde pe două fusuri orare, ceea ce înseamnă că rezultatele preliminare vor fi comunicate în timp ce votul va fi în curs în altă parte.
În Texas, care asigură al doilea cel mai mare contingent național de mari electori (40), rezultatele finale ar putea fi comunicate rapid datorită regulilor electorale aflate în vigoare în acest stat. Din 1980, candidatul republican a câștigat sistematic Texasul, dar democrații reușesc să reducă diferența de la un scrutin la altul.
Wisconsin și Arizona promit rezultate bune pentru democrați
Ora 04:00 – urnele se deschid pentru numărare în Wisconsin și Arizona. La fel ca în Pennsylvania, legea electorală din Wisconsin întârzie procesarea buletinelor de vot prin corespondență, mărind timpul necesar pentru numărarea acestora. Acest lucru este valabil mai ales în orașele mari, care, precum Milwaukee, sunt mai degrabă bastioane democrate. Ne putem aștepta așadar ca primele rezultate comunicate după închiderea secțiilor de vot să-i dea un ușor avans lui Donald Trump în acest stat cu 10 mari electori și unde se anunță un duel interesant pentru un mandat de senator între democratul Tammy Baldwin și republicanul Eric Hovde.
În Arizona (11 mari electori), primele rezultate comunicate se vor baza pe votul prin corespondență, care ar putea să o avantajeze pe Kamala Harris. Numărarea voturilor prin corespondență ar urma să dureze ceva timp, în mai ales în comitatul Maricopa, cel mai important din acest stat sudic, pe care democrații l-au câștigat doar de două ori în istoria Statelor Unite (inclusiv datorită lui Joe Biden 2020). Arizona, la fel ca alte nouă state, votează și într-un referendum pentru o propunere menită să protejeze dreptul la avort.
California, fără suspans
Ora 04:00 – votul se încheie în Nevada, statul swing cu cei mai puțin mari electori în joc, și anume 6. Democrații au câștigat la ultimele patru alegeri prezidențiale organizate aici. Scrutinul din Nevada se bazează pe votul prin corespondență. În timpul alegerilor de la mijloc de mandat din 2022, 80% dintre alegători au votat anticipat, prin poștă sau fizic. Buletinele de vot trimise prin poștă în ziua alegerilor pot fi numărate până la 9 noiembrie. În consecință, ar putea fi nevoie de câteva zile pentru a afla câștigătorul din Nevada.
Ora 06:00 – California, principalul furnizor de mari electori în SUA, își închide secțiile și începe numărarea voturilor. Cei 54 de mari electori de aici ar urma să fie câștigați de Kamala Harris. Din 1992 încoace, democrații au ieșit învingători de fiecare dată în California, unde Joe Biden a obținut două treimi din voturi în 2020.
Sistemul de vot și certificarea rezultatelor alegerilor prezidențiale
La alegerile din SUA se ţine cont de particularităţile şi importanţa statelor în sistemul federal american. Astfel, în Statele Unite, preşedintele este ales prin sufragiu universal indirect într-un singur tur de scrutin, iar alegerea Kamalei Harris sau a lui Donald Trump pentru a-i succeda lui Joe Biden depinde de un colegiu de 538 mari electori. Cu cât un stat este mai populat, cu atât numărul de electori este mai mare. În California, de exemplu, există 54 de mari electori pentru 39 de milioane de locuitori. În Wyoming, pe de altă parte, există doar 3 mari electori pentru puţin peste 586.000 de locuitori.
Marii electori sunt cei care vor vota în numele mandatului din partea electoratului pentru unul dintre cei doi candidaţi. Pentru a fi ales preşedinte, un candidat trebuie să obţină voturile a cel puţin 270 dintre aceştia. Colegiul Electoral se bazează pe principiul „câştigătorul ia totul”.
La 17 decembrie, marii electori se reunesc oficial în capitalele statelor lor respective pentru a-şi exprima votul solemn pentru preşedinte şi vicepreşedinte. Voturile trebuie să fie trimise la Washington înainte de ziua de Crăciun. La 6 ianuarie, în cadrul unei sesiuni comune a Congresului, voturile vor fi numărate oficial, iar preşedintele Senatului va putea anunţa rezultatul alegerilor. Învestirea celui de-al 47-lea președinte al SUA este programată pe 20 ianuarie 2025.
TheWizardOfOz • 07.11.2024, 08:11
AUR e susținut de naivii care cred că o să învie Ceaușescu și o să le dea locuri de muncă, butelie, bilete la Govora... și de cei ca parpalache, foștii securiști care dădeau cu pumnii și picioarele în tinerii care nu-l ***ăreau pe cizmarul bâlbâit.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Vale1 • 07.11.2024, 06:45
Kamala știa foarte bine. Că singurul care poate să oprească războiul din Ucraina este Donald Trump. In plus tot el este singurul care poate dialoga cu Israel pentru încetarea războiului. Donald Trump este indispensabil pentru a opri al treilea război mondial. Singura lui problema este China și democrați o știu foarte bine.
Vale1 • 07.11.2024, 07:01
Vale1 • 07.11.2024, 06:45
Kamala știa foarte bine. Că singurul care poate să oprească războiul din Ucraina este Donald Trump. In plus tot el este singurul care poate dialoga cu Israel pentru încetarea războiului. Donald Trump este indispensabil pentru a opri al treilea război mondial. Singura lui problema este China și democrați o știu foarte bine.
https://hotnews.ro/quentin-tarantino-spune-ca-refuza-sa-se-uite-la-noile-filme-dune-si-la-serialul-shogun-dintr-un-motiv-foarte-simplu-1827779
TheWizardOfOz • 07.11.2024, 05:39
Ce pățește UCRAINA acum a pățit România în 1940 și mai apoi în 1944 (și a ținut până în decembrie 1989). Atunci, ca și acum, agresorul e aceeași. Voi, parpalacii de acum, sunteți urmașii criminalilor și violatorilor părinților noștri. Sunteți călăii care ne-au măcelărit părinții în pușcăriile comuniste, care ne-ați ținut în bezna comunistă timp de 45 de ani, care ați dat în noi cu pumnii și picioarele să ne plecam până la pământ să-l ***ărim pe idolul vostru, cizmarul bâlbâit. Și tot nu v-a ajuns, bă, parpalache doar sângele nostru și al părinților noștri... vreți și sângele copiilor noștri, să stea și ei în genunchi în fața voastră. NU suntem, bă, parpalache SLUGILE UCRAINEI ci suntem cei care urmează după ei. Când UCRAINA va cădea, copiii noștri vor fi ***ile voastre. Să vă bată Dumnezeu!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 07.11.2024, 19:01
TheWizardOfOz • 07.11.2024, 05:39
Ce pățește UCRAINA acum a pățit România în 1940 și mai apoi în 1944 (și a ținut până în decembrie 1989). Atunci, ca și acum, agresorul e aceeași. Voi, parpalacii de acum, sunteți urmașii criminalilor și violatorilor părinților noștri. Sunteți călăii care ne-au măcelărit părinții în pușcăriile comuniste, care ne-ați ținut în bezna comunistă timp de 45 de ani, care ați dat în noi cu pumnii și picioarele să ne plecam până la pământ să-l ***ărim pe idolul vostru, cizmarul bâlbâit. Și tot nu v-a ajuns, bă, parpalache doar sângele nostru și al părinților noștri... vreți și sângele copiilor noștri, să stea și ei în genunchi în fața voastră. NU suntem, bă, parpalache SLUGILE UCRAINEI ci suntem cei care urmează după ei. Când UCRAINA va cădea, copiii noștri vor fi ***ile voastre. Să vă bată Dumnezeu!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Dacă-l așteptăm pe Dumnezeu, o să ne mânânce sfinții. Există zicala aia a noastră, ce faci cu mâna ta e lucru sfânt.