UPDATE 13:00: Rata de promovare a sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat este de 32,5%, a anunțat Ministerul Educației. Acest procent este cu 2,2% mai mare decât sesiunea similară din 2021 și este cel mai mare din 2009.

Din totalul candidaţilor promovaţi (9.271), 6.412 candidaţi provin din promoţia 2021 – 2022, iar 2.859 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoţia curentă este 34,1%, iar pentru promoţiile anterioare de 29,5%.

UPDATE 12.00: Rezultatele au fost publicate de Ministerul Educației, pe site-ul Edu.ro.

În funcție de notele obținute la Bac 2022, elevii vor primi calificativul „admis” sau „respins”. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, 31 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00.

La prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2022 au fost depuse peste 49.000 de mii de contestații, mai puține decât anul trecut. Cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română, 22.169 de contestații.

Rezultatele finale la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat 2022 vor fi afișate pe 3 septembrie.

Absolvenții de liceu care au susținut examenul de Bac 2022 în sesiunea de toamnă, august-septembrie, trebuie să știe că rezultatele la Bacalaureat 2022 vor fi și în acest an anonimizate.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Astfel, pentru a le fi protejată identitatea, Ministerul Educației nu va mai afișa numele și prenumele candidaților, ci coduri de identificare. Fiecare elev a primit câte un cod de identificare la prima probă scrisă și acesta va putea fi folosit pentru verificarea rezultatelor la Bac 2022.

Calendarul probelor la Bacalaureatul de toamnă 2022

Cei aproape 35.000 de elevi care s-au înscris în perioada 18-25 iulie 2022 au susținut mai multe probe, după cum urmează:

  • 16 August – Limba şi literatura română- proba E. a – proba scrisă
  • 17 August – Proba obligatorie a profilului – proba E. c – proba scrisă
  • 18 August – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E. d – proba scrisă
  • 19 August – Limba şi literatura maternă – proba E. b – proba scrisă. 

Probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale a fost programată în intervalul 22 – 29 august. Examenele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Când se afișează rezultatele la Bacalaureatul de toamnă 2022

Afişarea primelor rezultate, în format anonimizat, va avea loc pe 31 august. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format clasic, cât şi electronic.

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
  • 31 august – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 1-2 septembrie 2022 – Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2022 – Afișarea rezultatelor finale

Cel mai mic număr de candidați, la Bac-ul din vară

În sesiunea de vară a Bac 2022, s-au înscris 126.454 de absolvenți de liceu, acesta fiind cel mai scăzut număr de candidați după Revoluție, potrivit ministrului Educației.

Rata de promovare în sesiunea de vară a examenului de BAC 2022 a fost de 75,2%, mai mare cu 1,9% față de rezultatele dinainte de contestații.


Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI