UPDATE 2.15: Avansul lui Maia Sandu s-a mărit după numărarea a 99,00% din voturi.

Candidata pro-europeană conduce acum cu 57% din voturi, în vreme ce Igor Dodon a adunat 43% din voturi.

Sandu s-a impus clar în capitala țării, Chișinău, cu aproape 60% din voturi.

În diaspora, ea l-a spulberat pe Dodon, obținând peste 92% din voturi.

Dodon a obținut în schimb 85% din voturile celor din regiunea transnistreană.

El a adunat și 94% din voturile din Găgăuzia.

UPDATE 23.50: După numărarea a 96% din voturi, Maia Sandu conduce cu 52,9%. Igor Dodon este creditat cu 47,09% din voturi.

UPDATE 22.45: După numărarea a 90% din voturile din Republica Moldova, Maia Sandu conduce cu 51,48%. Igor Dodon a obținut 48,52%.

Maia Sandu a primit cele mai multe voturi în Chișinău. Ea conduce în capitală cu 59,8% după numărarea a 85% din voturi.

În diaspora, Maia Sandu conduce deja cu 65% din voturi după numărarea a doar 24% din voturi.

UPDATE 22.20: După numărarea a 82,27% din voturile din Republica Moldova, Maia Sandu conduce cu 51,65%. Igor Dodon a obținut 48,35%.

UPDATE 22.10: După prelucrarea a 1.535 de procese verbale din totalul de 2.143, Maia Sandu conduce cursa electorală pentru fotoliul de președinte cu 52,16% din voturi

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Au fost numărate peste 850.000 de voturi sau 73% din numărul total de procese verbale.

Nu au fost numărate deocamdată voturile din diaspora, care o favorizează în mod covârșitor pe Maia Sandu.


Unul dintre sondajele efectuate la ieșirea de la urne, realizat de compania “Intellect Group” în colaborarea cu asociația SPERO, o arată pe Maia Sandu câștigătoare în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial cu un scor de 54,8% din numărul total de voturi.

Contracandidatul său, Igor Dodon, actualul președinte al țării, a adunat circa 45,2%.

Marja de eroare a sondajului este de 5,2%.

Un alt exit-poll, realizat de comunitatea WatchDog.md și de Institutul de Politici Publice arată un scor similar. Maia Sandu a obținut 54,7% din voturi, iar Igor Dodon – 45,3%. Marja de eroare în cazul acestui sondaj este de 2,2%.

Niciunul dintre sondaje nu reflectă votul diasporei, care este de așteptat să meargă în mare parte spre Maia Sandu.

Maia Sandu a salutat, după închiderea urnelor, mobilizarea extraordinară a moldovenilor și a cerut autorităților să “protejeze votul cetățenilor”.

“Știu că în următoare orele se vor pune presiuni pentru fraude”, a spus Maia Sandu, care a lansat un apel la polițiști, observatori și toate autoritățile responsabile să “protejeze votul cetățenilor”.

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

“Vă rugăm în continuare să fiți foarte atenți și să păstrați calmul”, a adăugat ea.

Și Igor Dodon le-a mulțumit alegătorilor, după care a făcut un apel la calm.

“Sunt optimist privind rezultatele acestui scrutin. Calculele noastre arată că noi conducem la o diferență destul de mare, fără votul din diasporă și din regiunea transnistreană. Dar noi suntem gata de orice scenariu, la fel ca oponenta mea. Dar trebuie toți să dăm dovadă de responsabilitate. A fost multă ură aș spune, luptă la limită, dar gata, alegerile s-au finalizat. Chem toată lumea la pace, liniște și calm”, a spus Dodon imediat după scrutin.

Prezență mare la vot

Maia Sandu și Igor Dodon s-au întâlnit duminică în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, după o campanie electorală tensionată și dificilă, derulată în plină pandemie COVID.

Alegătorii s-au prezentat la vot în număr mare, atât în țară, inclusiv în regiunea transnistreană, cât și în diaspora stabilită în special în țările din Uniunea Europeană.

Potrivit datelor oficiale, până la ora 20.55 au votat peste 52,55% dintre alegători.

Autoritățile de la Chișinău au organizat 2.143 de secții de votare pe teritoriul Republicii Moldova și 139 în afara țării. Cele mai multe sunt în Italia – 30, în timp ce în Rusia moldovenii pot vota în 17 secții, în România s-au organizat 13 secții de votare, iar în Statele Unite ale Americii sunt 12 secții de votare.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Numărul insuficient de buletine de vot distribuite peste hotare (5.000 pentru fiecare secție) a împiedicat numeroși alegători să își exercite opțiunea, potrivit presei moldovene.

Situația a fost întâlnită la Frankfurt, dar și în Montreuil, Franța sau Breckton, Londra. Sute de moldoveni au rămas în afara secțiilor, strigând “Vrem să votăm”.

Peste 250.000 de alegători de peste hotare votaseră până la ora 19.00 în turul II al alegerilor, cu peste 60.000 de oameni mai mult decât în primul tur. O veste bună pentru pro-europeana Maia Sandu, care pe 1 noiembrie fusese votată de peste 70% din alegătorii din diaspora.

Maia Sandu a promis o apropiere a Republicii Moldova de UE şi crearea de locuri de muncă pentru stoparea exodului masiv al populaţiei către alte ţări.

De partea cealaltă, Dodon a promis “continuarea unei cooperări benefice cu Rusia” şi studierea obligatorie a limbii ruse în şcoli.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI