„Niciodată alegerile nu sunt câştigate de către politicieni, alegerile sunt câştigate de comunităţi. Azi am avut în Bucureşti o uriaşă comunitate care şi-a dorit onestitate în funcţia publică, instituţii care să lucreze pentru oameni, care şi-a dorit dreptate. Vă mărturisesc că sunt copleşit de responsabilitatea pe care mi-o daţi şi de speranţele pe care le puneţi în noi”, a afirmat Nicuşor Dan în prima reacție, citat de news.ro. 

El a adăugat că probabil a mai luat decizii greşite ca primar şi că probabil va mai greşi, dar „niciodată, niciodată” nu şi-a bătut joc de mandatul care i-a fost încredinţat. Primarul general a mai afirmat că va declanşa un referendum pentru a se stabili cum se vor împărţi banii din Bucureşti, între Primăria Generală şi cele de sector.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Ulterior, primarul a adăugat la Antena 3 că unele promisiuni, făcute înaintea campaniei din 2020, „au fost nerealiste”, dar de când este primar s-a lămurit cum stau lucrurile. „Vom mai avea avarii, dar o să fim la 50 la sută rețeaua principală reabilitată. Obiectivele cele mai importante sunt pe trafic și 250 de noi tramvaie, reabilitarea liniilor de tramvai și semaforizarea inteligentă”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan rămâne primarul Capitalei, potrivit rezultatelor exit poll la Primăria București, anunțate duminică seară, 9 iunie, de CURS – Avangarde. El a învins-o detașat pe candidata PSD, Gabriela Firea, care a obținut cu aproape 20 de procente mai puțin.

Rezultatele exit-poll pentru București, potrivit Curs/Avangarde, la ora 20.30:

  • Nicușor Dan – 45%
  • Gabriela Firea – 24%
  • Cristian Popescu Piedone – 13%
  • Sebastian Burduja – 10%
  • Mihai Enache – 4%
  • Altul – 1%

 
 

Urmărește-ne pe Google News