UPDATE Rezultatele la simulările de la Bacalaureat sunt mai bune la clasa a XI-a, unde rata de promovare este de 29,85%, faţă de 25,76% anul trecut. La clasa a XII-a, ponderea promovaţilor este de 38,23% , uşor mai mică faţă de anul trecut, când a fost de 38,39%, a anunţat, vineri, Ministerul Educaţiei Naţionale.

Ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care le asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 38,23% (43.978 de elevi din 115.022 de elevi prezenţi). Rezultatul este aproape la acelaşi nivel cu cel din anul trecut, 38,39%.

La clasa a XI-a, rata de promovare este de 29,85% în uşoară creştere, comparativ cu 2016, când s-a situat la valoarea de 25,76%. Dintre cei 121.003 elevi participanţi la simulare, 36.125 de elevi au obţinut medii peste 6.

Pe medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 29.496 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 27.633 de elevi – medii între 7 şi 7,99, 17.577 de elevi – medii între 8 şi 8,99 şi 5.366 de elevi – medii între 9 şi 9,99. 31 de elevi au obţinut media 10.

15.023 de medii au fost cuprinse între 5 şi 5.99, însă, conform metodologiei de desfăşurare a Bacalaureatului, nota minimă pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este minimum 6.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Pe probe, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi a XII-a) a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea: 59,4% la proba E)a) – Limba şi literatura română, 74,1% la proba E)b) – Limba maternă şi 52,1% la proba obligatorie a profilului E)c) – Matematică sau Istorie. La proba la alegere a profilului E)d), susţinută doar de elevii clasei a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 60,4%. În raport cu anul 2016, se constată o scădere, în medie, cu 5%.

În şase judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Sibiu (47,9%), Cluj (46,9%), Brăila (46,5%), Alba (46,3%), Iaşi (46,1%) şi Galaţi (45,5%).

Potrivit statisticilor, ponderea promovării sub 25% a fost înregistrată în judeţele Giurgiu (24,5) şi Ilfov (18,9). În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, rata de promovare de peste 35% s-a înregistrat în judeţele Iaşi (35,3), Galaţi (35,8), Suceava (36,6) şi Cluj (41,8). Sub pragul de 20% figurează judeţele Giurgiu (16,6%), Ilfov (17,9%) şi  Călăraşi (19,1%).


UPDATE Rezultate Simulare Evaluare Națională 2017 în județul Timiș. După afișarea de vineri a rezultatelor examenului de Bacalaureat, doar 32,85% dintre elevii de liceu din Timiș ar trece de examenul maturității. Este cel mai bun procent din ultimii patru ani, în condițiile în care în 11 licee niciun elev nu a reușit să obțină nota de promovare.

De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă
Recomandări
De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă


UPDATE Rezultate Simulare Evaluare Națională 2017 în județul Buzău. La clasa a XI-a, la Limba română, 54,88% dintre elevi au luat cel puţin 5, iar la Matematică, 49,24%. La clasa a XII-a, la proba de Limba română, 62,56% din cei prezenţi au luat peste 5, iar la Matematică, 58,17%. La Limba maternă, au luat note peste 5 peste 61% dintre participanţi.


UPDATE Rezultate simulare Bacalaureat 2017 în județul Arad. Mai puţin de jumătate dintre elevii din judeţul Arad care au participat la simularea Bacalaureatului şi Evaluării Naţionale au obţinut medii de promovare. Cu toate acestea, procentele sunt mai bune decât în anii anteriori. Au fost înregistrate peste 500 de medii cuprinse între 1 şi 1,99 şi doar o medie de 10.

Promovarea este de 38,49% la simularea Bacalaureatului, mai bună decât în anii anteriori (26,46% în 2016, 31,75% în 2015 şi 27,04% în 2014).

Cu toate acestea, rezultatele simulării sunt mult mai slabe decât la examenul de Bacalaureat din ultimii ani, respectiv 61,36% promovaţi în 2016, 59,88% în 2015 şi 51,82% în 2014.


UPDATE Rezultate simulare Bacalaureat 2017 în județul Cluj. Mediile peste 6 obţinute de elevii din judeţul Cluj la simularea Bacalaureatului au fost de 52,65%, cu 6% mai mari ca în 2016.

TikTok recunoaște o campanie ilegală de influențare a votului pentru Călin Georgescu și una a Sputnik. Răspunsurile nu i-au convins pe eurodeputați
Recomandări
TikTok recunoaște o campanie ilegală de influențare a votului pentru Călin Georgescu și una a Sputnik. Răspunsurile nu i-au convins pe eurodeputați

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că este mulţumit de rezultatele obţinute la simularea Evaluării Naţionale și la simularea Bacalaureatului, pe care le-a considerat ca fiind foarte bune.

El a adăugat că, dacă se va păstra şi la examenele propriu-zise creşterea înregistrată la simulări, promovabilitatea la Evaluarea naţională şi la Bacalaureat va fi, în acest an, de peste 90%.


Elevii claselor a XI-a au încheiat joi, 16 martie, examenele de simulare, în timp ce elevii de clasa a XII-a au susținut vineri, 17 martie, simularea la proba la alegere a profilului şi specializării. Testele s-au încheiat, urmând ca rezultatele să fie afișate pe 31 martie.

Elevii claselor a XI-a și a XII-a au susținut joi, 16 martie, simularea la proba obligatorie a profilului

Elevii claselor a XI-a și a XII-a au susținut marți, 14 martie, simularea probei scrise la Limba maternă. Următoarea simulare va fi pe 16 martie, la proba obligatorie a profilului.

Elevii claselor a XI-a și a XII-a au susținut luni, 13 martie, simularea probei scrise la Limba română. Ce subiecte s-au dat.

Din 13 martie, timp de patru zile, elevii claselor a XI-a şi a XII-a au susţinut simularea la Bacaluareat. Rezultatele urmează să fie afişate în data de 31 martie. Ca şi în anii trecuţi, notele obţinute nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi analizate de profesori.

Notele obţinute de elevi la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământul în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuate cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Rezultate simulare Bacalaureat 2017. Calendar complet Simulare Bacalaureat 2017

 

  1. Clasa a XI-a

13 martie: Limba şi literatura română – proba E) a)

14 martie: Limba şi literatura maternă – proba E) b)

16 martie: proba obligatorie a profilului – proba E) c)

31 martie: afişarea rezultatelor

 

  1. Clasa a XII-a

 

13 martie: Limba şi literatura română – proba E) a)

14 martie: Limba şi literatura maternă – proba E) b)

16 martie: proba obligatorie a profilului – proba E) c)

17 martie: proba la alegere a profilului şi specializării – proba E) d)

31 martie: afişarea rezultatelor

Citește și: PERLE SIMULARE BACALAUREAT 2016: Cele mai haioase afirmaţii ale elevilor! Râzi de mori!

Rezultate Simulare Bacalaureat 2016

La simularea naţională a examenului de bacalaureat din 2016 au obţinut note de promovare numai 38,39 la sută dintre elevii claselor a XII-a prezenţi la teste, rezultat similar celui de anul trecut, şi 25,76 la sută dintre cei de la clasa a XI-a, cu 3% mai puţini decât anul trecut,

Rezultate dezastruoase

În perioada 7-11 martie 2016 a avut loc, la nivel național, simularea examenului de Bacalaureat 2016.  În cele mai multe județe, promovabilitatea este sub 50%, iar în unele situația este și mai gravă.

Cea mai gravă a fost situația în județul Timiș, unde există 9 licee în care nici un elev nu a promovat! Astfel, în judetul Timiș au luat medii peste 6 sau egale cu 6 un procent de 30,19% din elevi care s-au prezentat la Bacalaureat, din clasa a XII-a. Practic, au promovat 1.175 de elevi de clasa a XII-a din cei 3.892 de liceeni care au sustinut simularea.

Citește și: Dezastru real la Bac-ul simulat | Promovabilitatea la examen a depășit cu greu 30%

Calendar BACALAUREAT 2017

Calendar Bacalaureat 2017 – sesiunea iunie-iulie 2017

22 – 26 mai 2017: Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
26 mai 2017: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a
6 – 7 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
8 – 9 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
9, 12 – 13 iunie 2017: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
14 – 16 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
26 iunie 2017: Limba şi literatura română – proba Ea) – probă scrisă
27 iunie 2017:  Limba şi literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
28 iunie 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
30 iunie 2017: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – probă scrisă
5 iulie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
6 – 9 iulie 2017: Rezolvarea contestaţiilor
10 iulie 2017: Afişarea rezultatelor finale
Calendar Bacalaureat 2017 sesiunea august-septembrie 2017

11 – 14 iulie 2017: Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
27 iulie 2017: Înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe
21 august 2017: Limba şi literatura română – proba Ea) – probă scrisă
22 august 2017: Limba şi literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
23 august 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
24 august 2017: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – probă scrisă
25, 28 august 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
28 august 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
29-30 august 2017: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
30 – 31 august 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
1 septembrie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
2 – 5 septembrie 2017: Rezolvarea contestaţiilor
6 septembrie 2017: Afişarea rezultatelor finale

Citește și: SUBIECTE ROMÂNĂ BACALAUREAT 2016. „Dacă nu luam simularea în serios, nu ştiam romanul psihologic la Bac!”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI