UPDATE 16 martie, ora 17:00 Ministerul Educatiei a anunțat că, la nivel național, rezultatele parțiale ale simulărilor examenelor de evaluare națională arată că 33% la suta dintre elevi au obținut note peste 5 la matematică.
Astfel, după centralizarea a 99% dintre lucrări, 62,3% dintre elevi au luat note peste 5 la simularea examenului de Limba și literatura românp, 33,1% au luat notă peste cinci la Matematică și un procent de 82,5 % au obținut peste cinci la Limba maternă.
Notele obţinute, ca rezultate Simulare Evaluare Națională 2018, nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în anumite situaţii excepţionale, cei interesaţi pot face o cerere scrisă pentru consemnarea acestora în catalog.
Ulterior, acestea vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, profesorii purtând discuții individuale cu elevii, vor susține dezbateri la nivelul clasei și le vor comenta în ședințe cu părinții.
De asemenea, rezultatele se discută şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea îmbunătăţirii performanţelor şcolare.
Scopul acestui examen de simulare Evaluare Națională 2018 este familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial.
Calendar examene Evaluare Națională 2018:
- 4 – 8 iunie 2018 – Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională
- 11 iunie 2018 – Limba şi Literatura Română
- 13 iunie – Matematică
- 14 iunie – Limba şi Literatura Maternă
- 19 iunie (până la ora 12:00) – Afişarea primelor rezultate
- 23 iunie – Afișarea rezultatelor finale.
Simularea Evaluării Naţionale 2018 a fost amenințată de profesori, cu boicotarea examenelor, dar până la urmă lucrurile s-au desfășurat normal, fără incidente. Iată subiectele:
- Subiectele date la simularea Evaluării Naționale 2018 la Limba română, clasa a VIII-a
- Subiectele date la simularea Evaluării Naționale 2018 la Matematică, pentru clasa a VIII-a
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!