Cuprins:
Vezi şi cum faci contestaţie la BAC 2022!
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2022 s-au încheiat săptămâna trecută, dar candidații nu au scăpat de emoții. Astăzi, află rezultatele la Bac 2022 și dacă au promovat.
Rezultatele de la Bac 2022 în Vrancea sunt afișate la ora 12.00 la avizierul școlii în care au dat examenul, pe pagina edu.ro – în secțiunea Rezultate Bacalaureat 2022 – și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.
Lista cu rezultatele, publicată de fiecare școală în parte și pe site-ul edu.ro, cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit”/„respins”/„neprezentat”/„eliminat din examen”, după caz.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească trei condiții:
- recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Cum afli notele la Bac 2022 prin codul unic, pe EDU.RO
Rezultatele la Bac 2022 în Vrancea vor fi anonimizate, la fel ca și în 2020 și în 2021, pentru a respecta directivele europene de protecție a datelor cu caracter personal. Fiecare candidat a primit un cod unic pe baza căruia va putea să verifice notele pe care le-a obținut la examen.
Pentru a afla rezultatele la Bac 2022, care vor fi afișate în format anonimizat (fără numele și prenumele candidatului), elevii vor folosi codul unic pe care l-au primit la începutul examenelor.
„Comunicarea rezultatelor obținute la examenul național de Bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia”, se precizează în metodologia de organizare a examenului de Bacalaureat de anul acesta.
Pentru comunicarea notelor obținute la examenul național de Bacalaureat, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de Bacalaureat, care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit”/„respins”/„neprezentat”/„eliminat din examen”, după caz.
Astfel, elevii care vor să vadă ce rezultate au obținut la Bac 2022 trebuie să caute pe listele afișate la avizierele unităților de învățământ codul primit la prima probă a examenelor.
Candidații care vor să verifice notele online trebuie să acceseze secțiunea dedicată rezultatelor de pe site-ul bacalaureat.edu.ro și să introducă în căsuța corespunzătoare codul unic.
Ce rezultate trebuie să ai la Bac 2022 pentru a promova
După publicarea listelor, elevii nemulțumiți de note pot depune contestații la rezultatele de la Bac 2022, în aceeași zi, până la ora 18.00. Contestațiile se soluționează în perioada 28-30 iunie, iar rezultatele finale la Bac 2022 vor fi afișate în data de 1 iulie.
Pentru a fi declarat promovat la examenul de Bacalaureat, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă susținută, iar media notelor la Bacalaureat trebuie să fie minimum 6.
Media la Bac 2022 se calculează ca medie aritmetică a notelor obținute la cele trei probe scrise. O veste bună pentru elevii care obțin media 5,99 la Bacalaureat este că aceasta va fi rotunjită la 6,00, deci candidații vor promova examenul.
Rezultate Bac 2022 pe județe
Rezultate BAC Bistrița-Năsăud 2022
Rezultate BAC Caraș-Severin 2022
Calendarul afișării rezultatelor la Bac 2022 în Vrancea, sesiunea iunie-iulie
Când se afișează rezultatele la Bac 2022, sesiunea iunie-iulie
- 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00)
- 27 iunie 2022– depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Cum se depun contestațiile la Bac 2022
După afișarea rezultatelor la Bac 2022 în Vrancea, absolvenții nemulțumiți de notele obținute, pot face contestație.
Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.
Model cerere de contestație pentru Bac 2022
Cum se calculează notele la Bac 2022
Potrivit metodologiei, fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori evaluatori. În cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire.
În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori este mai mare de 1 punct, președintele comisiei de bacalaureat nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării. După finalizarea recorectării lucrării, se elimină cea mai mare și cea mai mică notă și se face media dintre cele două rămase.
Cum se calculează notele la contestații la BAC 2022
După depunerea contestațiilor, se urmează aceeași pași ca și în cazul primei etape de notare. Dacă diferența dintre nota inițială și cea de după reevaluare este mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, lucrarea se resecretizează și este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori.
Nota finală se calculează și în acest caz prin eliminarea extremelor și apoi ca medie aritmetică a celor două note rămase. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.
Eliberarea diplomei de Bacalaureat
Diplomele de bacalaureat vor fi completate și semnate în termen de cel mult 10 zile de la terminarea examenului de bacalaureat. Totuși, diplomele pot fi eliberate, la cerere, candidaților care au promovat examenului în sesiunea iunie-iulie 2022 înainte de afișarea rezultatelor finale, dar numai după finalizarea perioadei de depunere a contestațiilor.
Prioritate la eliberarea diplomei de bacalaureat au candidații care urmează să se înscrie în viitorul apropiat la unități de învățământ superior ce condiționează prezentarea acestui document.
Calendar Bac 2022– sesiunea august – septembrie 2022
- 19 – 26 iulie 2022 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
- 16 august 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 17 august 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 18 august 2022 Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
- 19 august 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 22 – 23 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 24 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 25 august 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 26 și 29 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
Când se afișează rezultatele la Bac 2022, sesiunea august-septembrie
- 31 august 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 1 – 2 septembrie 2022 Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2022 Afișarea rezultatelor finale.
Supravegherea audio-video la Bacalaureat 2022
Sălile de examen și cele de multiplicare a subiectelor au fost supravegheate audio-video. Comisiile de bacalaureat din centrele de examen şi comisiile de bacalaureat judeţene/Comisia de bacalaureat a municipiului Bucureşti verifică, prin sondaj, înregistrările audiovideo din sălile de examen, după încheierea probei scrise.
În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro