„Am avut o discuţie cu corpul de control trimis. Corpul de control verifică dacă măsurile au fost puse în practică şi aşteptăm rezultatul corpului de control. Deci am avut controale şi anul trecut la Complexul Energetic Oltenia cu privire la aspecte despre securitatea în muncă şi aşteptăm să vedem, în urma controlului, dacă aceste măsuri au fost respectate”, a declarat Virgil Popescu, potrivit news.ro.

El a precizat că nu se va încheia controlul săptămâna viitoare, chiar dacă vor fi prezentate concluziile preliminare în şedinţa de Guvern.

„Întâi prezint rezultatul corpului de control premierului, după care se va pune pe site ca să fie public pentru toată lumea şi să vadă ceea ce s-a întâmplat. Controlul nu se va încheia săptămâna aceasta, luni sau marţi. Controlul va avea un rezultat preliminar cu privire la aspectele tragicului accident şi înlănţuire care a dus la acest lucru, dar controlul va rămâne şi va continua”, a adăugat Virgil Popescu.

„Vom avea concluzii preliminare în prima şedinţă de Guvern”, a punctat ministrul, care a adăugat că pe viitor va face „vizite inopinate” și în alte locuri pentru a vedea cum se desfăşoară treaba în teren, „nu că vine ministrul şi să fie pregătiţi”.

3 morți și 10 răniți în accidentul de la cariera Jilț Sud

Un vehicul în care se aflau 25 de muncitori s-a răsturnat, marți, 17 ianuarie, la cariera Jilț Sud, din Complexul Energetic Oltenia.

În urma accidentului, trei oameni, în vârstă de 29, 38 și 48 de ani, au murit. Alți 10 au fost răniți. Primele verificări ale poliţiştilor arată că autoutilitara a căzut în gol aproximativ trei metri. Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Medicii legiști au anunțat că asfixia este cauza morţii celor trei muncitori în accidentul de la mina din Gorj.

 
 

Urmărește-ne pe Google News