Transferată de la Gherla din pricina numeroaselor afecţiuni de care suferă şi care‑i pun viaţa în pericol în orice moment, Ridzi a fost cazată, spun sursele noastre, într-un salon în care a stat şi fostul general comunist Atanasie Stănculescu.
Încăperea de la Spitalul – penitenciar Jilava se află în aripa în care, de obicei, sunt trataţi bărbaţii. “Undeva mai în spate e fosta maternitate, care acum adăposteşte femeile cu probleme medicale. Monica Ridzi nu a putut fi cazată acolo, deoarece condiţiile nu sunt bune. A vizitat-o şi Avocatul Poporului”, ne-a precizat unul dintre gardienii unităţii, sub protecţia anonimatului.