Riscul producerii de avalanşe în Munţii Făgăraş şi Bucegi este însemnat, de gradul trei pe o scară de la unul la cinci, atât la altitudini înalte, cât şi la mai puţin de 1.800 de metri altitudine.

”Stratul de zăpadă de la suprafaţă depus în ultima perioadă este puţin stabilizat, iar sub el se găsesc plăcile mai vechi de vânt. Sub acestea, stratul este alcătuit din cristale fine, faţetate şi de tip cupă, cu mai multe cruste intercalate. Sub acţiunea vântului, în zonele de creastă se vor forma noi placi de vânt. Pe pantele mai înclinate stratul de zăpadă de la suprafaşă poate aluneca peste plăcile aflate dedesubt. Riscul declanşării avalanşelor va fi amplificat chiar şi în condiţiile unei slabe supraîncărcări cu turişti sau schiori, iar în cazuri particulare pot fi angrenate depozite mai mari de zăpadă”, conform meteorologilor.

Potrivit acestora, vremea va fi în general închisă, cu cer mai mult noros.

”Pe arii relativ extinse va ninge, iar izolat în zonele mai joase precipitaţiile pot fi şi mixte. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general slabe”, spun meteorologii.

Stratul de zăpadă măsoară aproape doi metri la Bâlea Lac şi aproape 130 de centimetri la Vârful Omu.

Patru persoane și-au pierdut viața, vineri, în urma unei avalanșe produse în Aplii francezi.


Citește și: Catrinel Sandu și-a anunțat divorțul, dar acum se află în pragul unei decizii importante. Sfătuită să-și ierte soțul infidel!

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News