Avertizarea vine pe fondul vântului şi al temperaturilor ridicate pentru regiunile Attica, Lakonia, Corint, Chania (vestul Insulei Creta) şi Grecia Continentală de Vest.

Potrivit informării MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +302106728879, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (https://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

În urmă cu o săptâmână, MAE îi atenționa și pe românii care merg în Portugalia de existența riscului ridicat de incendii.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News