Marea Britanie a oferit Ucrainei un sprijin puternic, inclusiv prin livrarea de arme și antrenarea trupelor, după ce Rusia și-a început, în urmă cu aproape un an, invazia în țara vecină.
Până acum, Londra a refuzat să trimită avioane de luptă, argumentând că timpul îndelungat necesar pentru antrenarea piloților și a echipajelor substanțiale de sprijin necesare înseamnă că aceste aparate nu le-ar aduce ucrainenilor un folos imediat pe câmpul de luptă, dar Sunak a declarat sâmbătă, la Conferința anuală de Securitate de la Munchen, că Marea Britanie ar putea ajuta Kievul în alte moduri.
„Vom furniza cu bucurie chiar acum un sistem oricărei țări care este capabilă să furnizeze Ucrainei avioane de luptă. Marea Britanie este pregătită să sprijine aceste țări”, le-a spus Sunak reporterilor.
Premierul britanic a mai declarat că aliații occidentali ar trebui să se gândească la modul în care se pot asigura că Rusia plătește pentru reconstrucția Ucrainei după ce războiul se va încheia și a adăugat că comunitatea internațională trebuie să recunoască faptul că este nevoie de un nou cadru care să mențină securitatea pe termen lung.
„De la drepturile omului la amenințări nucleare nesăbuite, din Georgia până în Republica Moldova, Rusia a comis încălcări repetate împotriva țărilor din afara securității colective a NATO”, a declarat Sunak, în cadrul conferinței.
„Iar răspunsul comunității internaționale nu a fost suficient de puternic”, a punctat premierul britanic.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
seaman651 • 19.02.2023, 13:21
Sunak ajuta cu heeeei-rup? Am mai auzit si varianta "le dam, dar dupa ce nu mai au nevoie".
pikpik • 19.02.2023, 12:49
Ajutati voi ienglejilor Ucr. in mod direct! De ce e nevoie så "ajutati" voi orice tarå...? Lumea s-a såturat de atata circ.
bozo76 • 19.02.2023, 00:46
Hehe. Aici e cuiul lui pepelea. Ca sa ai aviatie militara trebuie sa ai avioane si piloti. Am inteles ca trebuie ani de zile de pregatire si nu stiu cati bani. Asa ca spor.