Cu toate acestea, risipa alimentară nu provine numai de la gospodării, ci doar jumătate, adică 150 de grame de mâncare. O porție mică de mâncare cu care s-ar putea hrăni și eradica foametea la nivel de țară.
De abia în acest an, România a implementat legea împotriva risipei alimentare, dar chiar și așa aceasta este ineficientă pentru că are norme care „ating” mai mult marile lanțuri comerciale, unde risipa alimentară este mult prea mică în comparație cu cea a gospodăriilor. Prin comparație, în retail se produce 7% din risipa alimentară, în timp ce în gospodării 49%. Alte 37 de procente se pierd în industria alimentară, 5% în alimentația publică și doar 2% în sectorul agricol.
Legea nu este bine conturată
România este pe locul 9 în UE cu 2,55% din risipa alimentară totală, cu toate acestea, legea care ar trebui să reducă și mai mult aruncarea alimentelor are multe inadvertențe, este de părere, Florin Căpățână, vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).
„Ar trebui gândite soluţii pentru zona de securitate alimentară. Pe de altă parte, ceea ce scrie în lege vizavi de vânzarea produselor contravine un pic cu ceea ce ştim noi din Codul fiscal pentru că odată ce vinzi produsele, nu le mai poţi şi dona. Actul de donaţie către diferite ONG-uri care se ocupă cu zona aceasta de binefacere are în spate nişte credite fiscale pe care le poţi obţine, dar dacă le vinzi nu mai beneficiezi de aceste facilităţi”, a precizat Florin Căpăţână.
Deduceri fiscale pentru donatori
Căpățână spune că ar trebui gândite nişte deduceri fiscale pentru cei care fac donaţii de alimente. „Toate marile lanţuri de magazine au programe de sustenabilitate, de caritate, care pun la dispoziţia oamenilor nevoiaşi nişte produse. În momentul acesta, vorbim de o donaţie. În lege se prevede însă şi posibilitatea vânzării către ONG-uri a alimentelor cu termenul de expirare apropiat. Aici apare o problemă. Noi vindem aceste produse, dar cine îşi asumă responsabilitatea securităţii alimentare a acestor produse după ce ele pleacă de la noi. Teama mea mare este să nu se ajungă ca aceste produse să determine toxinfecţii alimentare unor copii, unor bătrâni, că ei sunt, de regulă, în zona aceasta de ajutor”, a mai spus oficialul AMRCR.
În urmă cu o săptămână, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind diminuarea risipei alimentare. În lege se prevăd măsuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum și multe altele. Încălcarea legii se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 lei şi 6.000 lei.