Câinii au fugit din curtea stăpânului și au fost văzuți în timp ce traversau strada 1 Decembrie 1918, în zona intersecției semaforizate.
„Nu e niciun fel de pericol”
Ing. Gheorghe Neagu, directorul Agenției Judeţene de Protecţie a Mediului (APM) Covasna, a declarat că patrupezii au mai fost văzuți și în trecut prin oraș, dar că nu reprezintă niciun pericol deși rasa seamănă foarte bine cu lupii. Chiar și așa, a fost emisă o avertizare Ro-Alert.
„Sunt niște câini aduși de prin Cehia, Slovacia, Croația, de undeva din partea aia, îi are cineva și îi mai scapă din când în când. Au fost văzuți și la Trei Trandafiri, i-a văzut un coleg. Nu sunt lupi, nu aveau cum să fie în centrul orașului, sunt doar niște câini care seamănă, sunt din rasa câine lup cehoslovac. Sunt doi câini care seamănă, au mai apărut prin oraș, când îi scapă omul din curte, se pare că umblă hai-hui până când îi recuperează. Nu e niciun fel de pericol”, a spus directorul APM Covasna.
La începutul anului 2024, mai mulți lupi au fost observați dând târcoale mai multor localități din Covasna, printre care și Chiuruș, Pachia, Păpăuți, Zagon și Turia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro