Cum vedeţi actuala situaţie din PSD?

Premierul este responsabil de coerența  actului de guvernare, în raport de programul de guvernare. Premierul trebuie să aibă o foarte mare libertate în a decide componența Guvernului. În final, vine cu un cabinet în fața Parlamentului să-şi asume un program de guvernare şi trebuie să aibă încredere că acel program de guvernare trebuie îndeplinit. Premierul trebuie să aibă o mare libertate în a decide ce echipă îşi face. La nivelul partidului, e clar că e nevoie de dialog pentru a vedea, din nou, cum punem în aplicare un angajament asumat de noi. Am câştigat cu un procent important alegerile, românii au avut încredere în acest partid. După un guvern tehnocrat dezastruos, oamenii au spus că PSD care oamenii care ştiu să facă lucrurile. Ne-au dat girul din nou şi nu avem voie să-i dezamăgim.

Dezbaterea internă de la nivelul partidului trebuie să conducă la soluții care să dea coerență deciziei politice şi actului de guvernare. Sigur, schimbarea deciziei prea des riscă să nu aducă neapărat coerența, dar poate să facă bine pentru a găsi soluții.

V-ar interesa postul de premier? 

Nu mi-am pus niciodată problema să ajung premier, cum nu m-am gândit vreodată că voi ajunge ministrul al Justiţiei. La vremea respectivă am decis să pun capăt unei cariere de magistrat pentru un proiect în care am crezut. Important în politică este să crezi în lucruri. Dacă faci lucrurile doar formal, oamenii văd asta.

Simțiți nevoia de a avea o comunicare mai bună cu leadershipul partidului? Credeți în scrisoarea trimisă de un important lider al PSD, domnul Bădălău? 

Şi eu am făcut o scrisoare în vara anului trecut în care am propus, tocmai pentru coerența deciziei politice, să modificăm Codurile printr-un  program politic asumat, cu un calendar. Am propus să facem un format de dialog la nivelul celor trei puteri ale statului. Am făcut o scrisoare către premier şi către președintele partidului, în primăvară şi în vară, în care am propus câteva proiecte concrete, venite de la senatori şi care pot schimba în bine viețile oamenilor. (…) Scrisoarea mea nu a primit un răspuns la fel de coerent politic. Nu știu dacă scrisoarea domnului Bădălău  va avea un răspuns coerent politic. Ea pune pe masă anumite lucruri, aşa cum şi eu am pus pe masă anumite lucruri. Pe mine nu m-a împiedicat nimeni să vin cu aceste propuneri, nu cred că se pune problema de independentă. Trebuie să avem mai mult curaj de a pune pe masa conducerii partidului proiectele în care credem.


Citeşte şi:

RADET bagă aeroterme în spitale și-n școli. Rețeua a ajuns ”ciur”, avariile sunt tot mai dese

EXCLUSIV/Primul turneu, prima lovitură. Băieții de la Voltaj și-au negociat un contract bănos peste Ocean

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News