Moştenitorul celebrei dinastii americane Kennedy, care săptămâna aceasta beneficia de 8,7% din intenţiile de vot conform unui sondaj realizat de ziarul The Hill, ar urma să își anunțe sprijinul pentru candidatul Partidului Republican, fostul președinte Donald Trump, relatează The New York Times şi CNN.

Într-o competiţie care se anunţă foarte strânsă între vicepreşedinta Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, şi republicanul Donald Trump, votul susţinătorilor lui Robert F. Kennedy jr s-ar putea dovedi crucial în puţinele state care vor decide soarta scrutinului, estimează analiştii.

RFK jr, în vârstă de 70 de ani, un avocat specializat în probleme de mediu, antivaccinist şi cunoscut pentru răspândirea teoriilor conspiraţiei, este respins de o mare parte a familiei Kennedy.

Fiu al fostului procuror Bobby Kennedy, asasinat în 1968, şi nepot al fostului preşedinte John F. Kennedy ucis în 1963, Robert F. Kennedy jr concurează în 19 din cele 50 de state. El s-a prezentat ca un candidat alternativ la duelul dintre Donald Trump şi Joe Biden, notează AFP. Intenţiile de vot în favoarea sa au scăzut însă sub 10% în sondaje după retragerea preşedintelui Joe Biden în favoarea vicepreşedintei Kamala Harris.

Miercuri, echipa sa de campanie a indicat că va rosti un discurs vineri în statul Arizona, unde Donald Trump urmează să ţină un miting electoral în aceeaşi zi.

Donald Trump a sugerat marţi la CNN că ar fi dispus să îl lase pe Robert F. Kennedy jr să aibă o funcţie în administraţia sa în cazul în care va fi reales preşedinte. „Este un tip genial. Este un tip foarte inteligent”, a spus Trump. „Nu ştiam că se gândeşte să se retragă, dar dacă se gândeşte la asta, cu siguranţă aş fi deschis la (această – n.r.) idee”, a adăugat el, referindu-se la oferirea unei funcţii în administraţia sa.

Urmărește-ne pe Google News