Robert F. Kennedy jr a declarat că s-a întâlnit de mai multe ori cu Donald Trump şi cu consilierii săi şi a aflat că sunt de acord asupra unor probleme precum securitatea frontierelor, libertatea de exprimare şi încetarea războaielor. „Există încă multe probleme şi abordări asupra cărora continuăm să avem diferenţe foarte serioase”, a susținut el, citat de Reuters, potrivit news.ro.

RFK jr a declarat că îşi va retrage numele de pe buletinele de vot în zece state intens disputate, care ar putea determina rezultatul alegerilor, dar va rămâne candidat în celelalte în care a fost acceptat în calitate de candidat. Practic, RFK jr, fiul rebel al fostului procuror general al SUA Robert F. Kennedy, ucis în plină campanie prezidențială, și nepotul fostului președinte asasinat în plin mandat, John F. Kennedy, și-a suspendat campania electorală.

Echipa sa de campanie a declarat rămânerea în cursă ar fi luat din sprijinul fostului preşedinte Trump, care este blocat într-o competiţie strânsă cu vicepreşedinta Kamala Harris, candidata Partidului Democrat. RFK jr este creditat cu 4-5 la sută în intențiile de vot.

Un loc în administrația Trump?

În schimbul susţinerii lui Trump, RFK jr speră la un loc într-o eventuală administraţie a candidatului republican. De asemenea, el doreşte ca Trump să îi permită mişcării sale politice să continue într-un fel sau altul, ceea ce presupune să rămână pe buletinul de vot în unele state.

RFK jr s-a prezentat ca un outsider politic. El a declarat pentru Reuters într-un interviu acordat în martie că, dacă va fi ales preşedinte, nu va restricţiona avortul, va abroga mai multe prevederi ale legii de reducere a inflaţiei semnată de președintele Joe Biden şi va încerca să închidă graniţa sudică pentru imigranţii care intră ilegal în SUA. El a oferit, de asemenea, un sprijin ferm Israelului.

Într-un convorbire telefonică divulgată luna trecută, Trump i-a sugerat lui RFK jr că ar putea face ceva pentru a-i sprijini campania. La scurt timp după aceea, ambii candidaţi au vorbit la o zi distanţă unul de celălalt la o conferinţă bitcoin din Nashville.

Trump promite desecretizarea tuturor documentelor din cazul JFK

Însoțit de RFK jr la un miting electoral la Glendale, Arizona, Donald Trump a promis că va desecretiza „toate documentele rămase referitoare la asasinarea lui John F. Kennedy”, dacă va fi reales preşedinte.

Desecretizarea ar putea fi făcută ca parte a unei noi propuneri de înfiinţare a unei comisii pentru tentative de asasinat asupra președinților, inclusiv cea care l-a vizat, informează The Guardian, potrivit news.ro. Ori presupusa tentativă de asasinare a lui Trump este deja investigată oficial, inclusiv de Secret Service şi FBI.

Trump a mai promis că dacă va fi reales va „înfiinţa un grup de experţi de top” care va lucra cu RFK jr, un proeminent activist antivaccinist, pentru a investiga problemele de sănătate ale copiilor.

RFK jr, urmașul contestat al uneia dintre cele mai cunoscute dinastii politice democrate din SUA, a avut parte de o reacţie de aprobare din partea republicanilor când s-a alăturat lui Trump pe scena din Glendale. „Bobby! Bobby!”, a scandat mulţimea.

Urmărește-ne pe Google News