În vârstă de 59 de ani, politicianul s-a luptat pentru viața sa după ce a fost împușcat de la mică distanță în orașul central Handlova, la 15 mai, în timp ce își saluta susținătorii după o reuniune guvernamentală.

Conform sursei citate, nu este clar dacă premierul Slovaciei a ajuns acasă, în apartamentul său din Bratislava sau a fost transferat la un alt spital.

Politicianul veteran, care a ocupat funcția de prim-ministru mai mult de 10 din ultimii 18 ani, a revenit la putere în septembrie anul trecut în fruntea unei coaliții populist-naționaliste.

Slovacia a devenit din ce în ce mai polarizată în ultimele luni, iar atacul nu a făcut decât să adâncească tensiunile.

Presupusul atacator, Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, a fost arestat preventiv, fiind acuzat de tentativă de omor.

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico evoluează pozitiv, ceea ce i-a permis începerea procesului de recuperare. Spitalul în care este internat a dat, joi, ultimele detalii despre evoluția medicală a politicianului.

„Premierul a fost supus astăzi unor noi controale care confirmă evoluţia pozitivă a stării sale de sănătate. În aceste zile a început de asemenea procesul de recuperare”, a transmis spitalul universitar F.D. Roosevelt din oraşul Banska Bystrica.

Și vicepremierul Robert Kalinak a oferit detalii despre Fico, precizând că acum „poate să mănânce singur”. El a suferit două intervenţii chirurgicale după ce în tentativa de asasinat din data de 15 mai i-a fost străpuns intestinul subţire.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News