Potrivit sursei citate, Robert Fleckhammer, care ocupă în prezent funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT, va fi delegat ca şef al acestei secţii începând cu data de 8 februarie, pe o perioadă de maximum 6 luni.

Mai multe ONG-uri au încercat să blocheze numirea lui Robert Fleckhammer ca șef de secție la DIICOT. Luni, 12 organizații neguvernamentale au trimis la CSM o scrisoare deschisă prin care își exprimau îngrijorarea față de intenția de avansare a lui Robert Fleckhammer.

Semnatarii și-au manifestat nemulţumirea față de modul în care acesta a instrumentat două dosare în care erau implicaţi şi jurnalişti.

ONG-urile respective, printre care Asociaţia Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului, Asociaţia Centrul European pentru Educaţie şi Cercetare Juridică, Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie şi Fundaţia Freedom House România, şi-au exprimat, în petiție, îngrijorarea cu privire la felul în care au loc numirile unor procurori în funcţii de conducere la DIICOT.

”ONG-urile consideră că orice funcţie de conducere într-un parchet, cu atât mai mult în unul specializat precum DIICOT, ar trebui să fie ocupată de procurori cu activitate profesională solidă şi necontestată. Din păcate, opinia publică a criticat felul în care unele dosare au fost instrumentate de către procurorul pentru care se solicită delegarea în funcţia de procuror şef, în special dosarul magistraţilor şi jurnaliştilor filaţi, precum şi dosarul Radio România”, se arăta în scrisoarea trimisă la CSM.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Fleckhammer e cel care a instrumentat dosarul în care jurnalista Gabriela Scraba de la Radio România a fost pusă sub acuzare și trimisă în instanță pentru că oferise informații socotite de procuror secrete, despre deplasările pe bani publici ale lui Ovidiu Miculescu, numit de PSD președinte al Radio România. Judecătorii au invalidat acuzațiile DIICOT, arătând că era vorba despre date de interes public.

Același Robert Fleckhammer are în instrumentare, din februarie 2020, dosarul de filaj al cvartetului Horațiu Radu (procuror, ex-adjunct interimar al Parchetului General, ex-agent guvernamental al României la CJUE și la CEDO) – Răzvan Păștilă (judecător) – Alex Costache (jurnalist TVR) – Cosmin Savu (jurnalist PRO TV).

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI