„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în anul 2023, un tânăr de 29 de ani, din Craiova, ar fi aruncat de la etajul 1, al  locuinţei iubitei sale, de 28 de ani, din Bragadiru, judeţul Ilfov, doi motani, unul din aceştia suferind răni.

Ulterior, în cursul aceluiaşi an, cel în cauză ar fi alungat animalele din locuinţa sa, din Craiova şi până în prezent acestea nu au mai fost găsite, aspecte prezentate de cei doi în cadrul unei emisiuni TV”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj, într-un comunicat citat de News.ro.

„Am fost într-o depresie foarte puternică”

Luni seară, în prima ediție a noului sezon „Insula iubirii”, cele cinci cupluri ale emisiunii și-au prezentat poveștile de dragoste.

Bianca și Robert au povestit un moment de cruzime pe care Robert l-a avut față de cei doi motani ai ei.

„El nu iubea atât de tare motanii mei, am încercat să găsesc soluții să fie bine. Dar el, poate într-un moment de gelozie, că altfel nu pot să înțeleg, i-a speriat (n.r. – pe motani) și au căzut de la balcon. Unul dintre ei s-a rănit foarte tare, iar unul a dispărut de tot.

Eu nu mi-am dat seama, eu am crezut că ei pur și simplu au sărit și au plecat pentru că au avut balconul deschis. Au trecut câteva luni de la acest incident. El l-a recuperat pe motanul cel mare, l-a găsit în cele din urmă. Ulterior, am stabilit să ne mutăm împreună la Craiova și s-a întâmplat asta din nou (n.r. – să-i arunce pisicile de la balcon). Și nu-i mai am, în prezent”, a povestit Bianca în emisiune.

Tânăra a povestit în emisiune că a suferit o depresie după ce și-a pierdut motanii.

„I-am căutat excesiv, i-am căutat luni de zile, am pus afișe peste tot, am suferit enorm, am slăbit multe kilograme. Am fost într-o depresie foarte puternică. Știți ce înseamnă să iubești un animal, da? Eu aveam doi, locuiam singură cu ei, i-am crescut de micuți, iar el nu a înțeles iubirea mea pentru ei”. 

Robert, iubitul tinerei: „Eu i-am speriat, ei au căzut de la balcon”

Iubitui Biancăi a susținut că e alergic la pisici și a admis că gestul său „a fost cu intenție”.

„Eu i-am speriat, ei au căzut de la balcon. Știam că sunt foarte sperioși și am profitat de chestia asta. Mi-a părut rău apoi pentru că ea a suferit foarte mult (…). Pe mine m-a dus în pragul disperării, de-aia am făcut ce am făcut”, a declarat Robert, în cadrul emisiunii.

@antenaplay.ro #insulaiubirii #insulaiubirii🏝❤️ #insulaiubiriisezonul8 #antenaplay #romaniaforyou ♬ original sound – AntenaPLAY.ro

Acesta a mai spus că Bianca „era extrem de atașată de ei”.

„Erau și încă sunt motivul pentru care noi nu putem să depășim un impas în relație. Ne certăm de fiecare dată din același motiv”, a mai spus acesta.

Declarațiile au stârnit un val de reacții în rândul telespectatorilor, inclusiv din partea Centrului Filia, care a spus că noul sezon din „Insula Iubirii” a început „cu unul dintre cele mai șocante cazuri de violență psihologică prezentate de emisiune până acum”.

„Nu apreciem felul în care montajul a încurajat luarea în derâdere a situației de abuz descrise. Apreciem însă că prezentatorul emisiunii și-a exprimat dezacordul față de comportamentul abuziv față de animale și față de parteneră”, a transmis Centrul Filia, pe pagina de Facebook.

Urmărește-ne pe Google News