Departamentul Justiției din SUA cere operatorului de telefonie AT&T să vândă trustul de presă Turner, care deține postul tv CNN, sau a furnizorului de cablu prin satelit DirecTV pentru ca acesta să primească undă verde în preluarea conglomeratului media Time Warner.
Potrivit Reuters, Rupert Murdoch l-ar fi sunat de două ori în ultimele şase luni pe directorul executiv de la AT&T şi au discutat despre CNN. Se pare că Murdoch s-a oferit să cumpere CNN în ambele conversaţii, în timp ce altă sursă a spus că preşedintele executiv de 86 de ani al Twenty-First Century Fox a avut „zero interes” în a deţine reţeaua.
Dacă zvonurile că Robert Murdoch este interesat să cumpere CNN, atunci tranzacţia ar fi una foarte interesantă, pentru că magnatul este un apropiat al preşedintelui american. Liderul de la Casa Albă a criticat în repetate rânduri reţeaua de televiziune, pe care a acuzat-o că scrie ştiri false despre el.
FOTO: EPA