ANI a sesizat în luna aprilie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea ifracţiunii de fals în declaraţii, pentru că nu a precizat veniturile din 2008 de peste cinci milioane de euro.

„Decizia în dosarul 446 din 2010, conform căruia deputatul Robert Sorin Negoiţă a completat inexact declaraţiile de avere şi de interese la data de 16.12.2008 şi 11.06.2009, este neînceperea urmăririi penale. Temeiul sesizării depuse de Agenţia Naţională de Integritate nu este întemeiat, deputatul fiind, în consecinţă, nevinovat”, arată un comunicat al PSD, potrivit mediafax.

 
 

Urmărește-ne pe Google News