Negoiță spune că dacă o instanță decide că o persoană acuzată a făcut abuzuri, atunci acea persoană trebuie să răspundă pentru faptele comise.

Potrivit ultimelor date ale Fiscului, Robert Negoiță – coleg de partid cu Teodorovici, dar în prezent suspendat din PSD, până la sfârșitul anului – ar avea de plătit peste 238 de milioane de lei. Banii ar fi datorați din perioada în care era administrator al firmelor sale, înainte de a deveni primar al Sectorului 3, în 2012.

Din această sumă, 76 de milioane de lei ar fi datoria principală, iar restul de 161 de milioane ar fi penalitățile de întârziere. Fiscul nu mai publică lista datornicilor persoane fizice, începând din 2019, iar aceste date erau valabile în anul 2018.

Întrebat de Libertatea despre aceste datorii și despre proiectul de lege inițiat de Teodorovici, Robert Negoiță spune că el nu are nicio datorie la ANAF și susține că este victima unui abuz al lui Sorin Blejnar, care conducea Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atunci când lui i s-au stabilit datoriile.

”E un abuz. Nu am de plătit nimic”

”Dacă vreți părerea mea, unu; ar trebui să ne ferim de abuzuri. Adică, dacă vine unul din ăsta și îmi spune mie că am să dau 30 de milioane, cum e cazul meu, dacă eu am de dat 30 de milioane, mă duc la pușcărie. Dar dacă eu n-am, dacă la final mă judec cu el și demonstrez că n-am să plătesc nimic și că au făcut niște abuzuri împotriva mea, să se ducă la pușcărie ăla care mi-a făcut procesul verbal”, a declarat Negoiță.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

El a subliniat că, din punctul lui de vedere, nu are nimic de plată la Fisc.

”Dacă tot e să avem nevoie de atâția oameni la pușcărie, eu zic că hai ca să fie de ambele părți. Pentru că m-au tot cântat pe mine că am de plătit. Eu vă spun cât se poate de clar și de deschis: n-am de plată nimic. Mi s-a întâmplat mie abuz, când vin ei să spună că am de plată nu știu câte zeci de nu știu ce, de milioane de nu știu de care, e un mare abuz! N-am de plătit nimic”, a mai spus Negoiță.

”Ai încercat să fraudezi statul, plătești dublu și nu mai faci pușcărie”

Primarul Sectorului 3 are și o propunere: cine plătește dublul prejudiciului, să nu mai facă închisoare.

”Eu aș zice chiar mai mult: domnule, ai încercat să fraudezi, ok, plătești abuzul. Ai încercat să fraudezi cu 500.000 de lei, ok, plătește tu un milion, că ai încercat să fraudezi statul, și nu mai faci pușcărie”, a afirmat Negoiță.

El a precizat că acest sistem nu este nou, ci e deja funcțional în alte state.

”Nu inventăm noi roata, sunt sisteme care funcționează în state dezvoltate. Ne apucăm noi să inventăm tot felul de prostii”, a mai spus Negoiță.

”Să-i fie gratiile drăguțe!”

Robert Negoiță spune că și cei de la ANAF care i-au făcut controale și, potrivit lui, au comis un abuz atunci când i-au stabilit că are datorii la stat, ar trebui să facă închisoare.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

”Dar, repet! Și cu ăștia care fac tot felul de abuzuri, n-ar trebui să se regăsească și ei după gratii? Măcar o dată. Mă refer la cei care mi-au făcut mie control. Și care mi-au scos o prostie. Și după aia mi-au făcut mie dosar penal la DNA, ca să nu pot să merg eu cu procesul în civil în instanță”, a adăugat Negoiță.

El a reafirmat că nu are de plătit nimic la Fisc, dar Sorin Blejnar, care a comis un abuz în cazul lui, este acum la închisoare, pentru alte fapte.

”Domnul Blejnar e după gratii acum. Ai văzut? Să-i fie gratiile drăguțe!”, a spus primarul Sectorului 3.

Sorin Blejnar a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în luna mai a acestui an pentru trafic de influență.

De ce are Negoiță datorii la ANAF și dosar penal

În declarația sa de avere din iunie 2018, Robert Negoiță menționa că are datorii la ANAF în valoare de 241.308.707 lei, calculate de Fisc pentru perioada 2009-2017. Negoiță a trecut atunci și sute de proprietăți, reprezentând locuri de parcare și terenuri, care i-au fost executate silit în 2017 și 2018.

Robert Negoiță are și dosar penal la DNA. El este urmărit penal din 2016, pentru evaziune fiscală în formă continuată, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de administrator al unor societăți comerciale, în perioada 2005-2009, înainte de a deveni primar al Sectorului 3.

Vladimir Putin va sfârși ca Bashar al-Assad în 2025, anunță Maximilian Andronnikov, aka Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”
Recomandări
Vladimir Putin va sfârși ca Bashar al-Assad în 2025, anunță Maximilian Andronnikov, aka Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”

Anchetatorii susțin că firmele lui Robert Negoiță au construit trei ansambluri rezidențiale compuse din vile, blocuri și locuri de parcare, în orașele Voluntari și Popești Leordeni, din județul Ilfov, din care el apoi a vândut, în nume propriu, 1.250 de imobile, fără să plătească la bugetul de stat TVA pentru aceste tranzacții.

Din vânzarea celor 1.250 de imobile, Negoiță ar fi obținut, potrivit DNA, în perioada 10 ianuarie 2006 – 13 iulie 2009, venituri de 364.714.645 de lei.

Prejudiciul care ar fi fost produs de Robert Negoiță bugetului de stat prin neplata TVA a fost estimat de procurorii DNA la 77.148.021 de lei.

Proiectul lui Teodorovici

După ce proiectul lui Eugen Teodorovici a fost contestat, ministrul a anunţat, marţi, că acesta va rămâne la Parlament, dar vrea să se consulte şi cu oamenii de afaceri.

„Este necesară o dezbatere mai largă în zona economică şi am toată convingerea că oamenii de afaceri vor veni clar cu susţinere pentru această variantă (…) Sensul proiectului este protejarea atât a angajatului, angajatorului, cât şi a bugetului de stat.(…) Şi în România, mediul economic are nevoie de o schimbare de abordare. Pentru un anumit plafon, dacă sumele sunt plătite, să nu se meargă mai departe pe abordarea penală. Proiectul rămâne în Parlament şi colegii parlamentari vor decide când va fi inclus pe agenda Comisiei de buget-finanțe de la Senat”, a afirmat Teodorovici.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI