„Discutăm de două terenuri din parcul IOR, dar nu numai. Din nefericire, sunt multe astfel de situaţii, astfel de speţe în Sectorul 3, dar, din ce am înţeles, în tot Bucureştiul. (…)
Trebuie ca instituţia la care mă adresez acum să identifice membrii acestei grupări organizate”, a declarat Negoiţă, conform agerpres.ro.
Primarul susține că Sectorul 3 a pierdut zeci de hectare şi a precizat că mai multe şcoli şi grădiniţe din această zonă administrativă şi-au pierdut spaţiile.
Negoiță a spus că un „grup infracțional” este vinovat de această stare de fapt.
„Pur şi simplu permanent şi mai ales de când am început să vorbim mai mult despre aceste teme încep să ajungă la mine informaţii şi sunt foarte nerăbdător, nu neapărat acum, când depun această sesizare penală, ci aştept cu multă nerăbdare să vin să dau declaraţii în acest dosar, pentru că sunt într-adevăr lucruri foarte interesante”, a adăugat Negoiţă.
Robert Negoiţă declara, pe 4 iulie, că va depune plângeri penale în cazurile privind retrocedările de spaţii verzi, parcuri, curţi de şcoli sau grădiniţe.
„M-am hotărât să depun plângere penală pentru tot ce s-a întâmplat în Sectorul 3, dar nu doar în Sectorul 3, referitor la tot ce înseamnă retrocedări. Retrocedări de spaţii verzi, retrocedări de parcuri, retrocedări de curţi de şcoli, grădiniţe şi aşa mai departe”, anunţa Negoiţă.