În plus, aceste companii offshore au fost integrate într-o rețea de firme românești care a beneficiat de fonduri publice de la Primăria condusă de Negoiță.
Mai precis, primarul sectorului 3 apare în documentele unei case de avocatură din Cipru ca beneficiar nedeclarat și acționar ascuns în două dintre firmele din Insulele Virgine Britanice care au controlat afaceri cu fonduri publice în România.
Managementul hotelurilor Rin din București, deținute de cei doi frați, este asigurat de una dintre aceste două firme. O altă companie a canalizat milioane de euro către clubul de fotbal Dinamo, unde Ionuț Negoiță a fost acționar principal între 2013 și 2020, și a fost implicată în construcția a sute de vile și apartamente.
Conform unei anchete penale aflată în derulare, 96,6 de milioane de euro au ajuns, prin subcontractări sau achiziții, de la Primăria sectorului 3 în firme românești conectate la suveica offshore pentru care sunt investigați frații Negoiță. Banii erau destinați anvelopărilor de blocuri și construirii de fântâni arteziene. Procurorii români încearcă să demonstreze că frații Negoiță au creat firmele offshore pentru a spăla bani, potrivit Rise Project.
Numele fraților Negoiță apar în documentele confidențiale ale unui grup de șase companii din Insulele Virgine Britanice. Offshore-urile au fost inserate în acționariatul altor nouă firme înregistrate în Cipru. Cele nouă firme au fost sau sunt asociate în peste 20 de companii românești care activează în industria imobiliară și care au jonglat cu sute de apartamente și vile în România.
Peste 17 milioane de euro au fost virați de Ionuț Negoiță în paradisurile fiscale, iar peste 31 de milioane de euro au fost transferate în sens invers din offshore către opt firme din România sub formă de împrumuturi.
Ancheta integrală poate fi citită pe Rise Project
Ce este Pandora Papers?
Milioane de documente analizate de un consorțiu internațional de jurnaliști au dezvăluit afacerile și averile ascunse prin structuri offshore de mai bine de 100 de miliardari, 30 de lideri din întreaga lume și 300 de oficiali, printre care președintele Ucrainei, regele Iordaniei sau familia liderului Azerbaidjanului.
Măcelarul milionar și fosta „amantă” a lui Putin apar în această scurgere de date care prezintă averile apropiaților liderului de la Kremlin
„Pandora papers” prezintă averi uriașe și afaceri subterane, ascunse în paradisuri fiscale de șefi de stat, politicieni și miliardari. Colecția de documente include 11,9 milioane de dosare care provin de la companii angajate de clienți bogați pentru a crea structuri offshore în paradisuri fiscale precum Panama, Dubai, Monaco, Elveția și Insulele Cayman.
„Pandora Papers” sunt practic e-mailuri, memorii, dosare de înființare a companiilor, certificate de acțiuni și scheme complexe care arată structurile corporațiilor. În multe cazuri, ele dezvăluie adevărații patroni ai unor companii.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro