Printre cadourile primite de Metsola se numără: un turn de aur de la politicianul marocan de rang înalt Naam Mayara; o rochie albă cu broderie aurie de la Fawzia Zainal, purtător de cuvânt în parlamentul din Bahrain; o eșarfă de la premierul francez Élisabeth Borne; căști wireless Sennheiser de la Bundestag-ul german; o vază de la președinția cehă a Consiliului UE; o bluză albă de la președinta Republicii Moldova, Maia Sandu; o carte despre Bruges de la rectorul Colegiului Europei, Federica Mogherini; și o farfurie decorativă de la ambasadorul Uzbekistanului în țările Benelux.

Roberta Metsola a primit și șampanie, ciocolată, prăjituri, tort și cârnați uscați, care au fost „serviți în timpul activităților Parlamentului”.

Singurul dintre cadourile înregistrate de Metsola ca fiind în valoare de peste 150 de euro este unul de la ministrul de externe al Emiratelor Arabe Unite, decris ca fiind „un scut reprezentând logo-ul Expo 2020”, un târg internațional organizat în Dubai între octombrie 2021 și martie 2022.

Conform codului de conduită pentru deputați, cadourile ar trebui să fie declarate cel târziu până la sfârșitul lunii următoare celei în care acestea au fost primite.

Echipa Robertei Metsola a declarat că prin declararea cadourilor primite, aceasta a pus capăt multor ani de secretomanie din partea foștilor președinți ai Parlamentului, pentru că niciunul dintre ei nu a dezvăluit public sutele de cadouri primite de la demnitarii străini.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Metsola încearcă să repare reputația Parlamentului în plin scandal Qatargate, izbucnit luna trecută. În urma anchetei procurorilor belgieni, patru suspecți au fost reținuți, inclusiv fosta vicepreședintă a PE, europarlamentara Eva Kaili, pentru acuzații de corupție legate de operațiunea de lobby a Qatarului la Bruxelles.

Și România a fost prinsă în scandalul Qatargate, prin europarlamentarul Cristian Bușoi, șeful Comisiei de Industrie și Energie din PE, care a fost pe banii qatarezilor la o conferință în Doha în 2020 – unde a fost și Eva Kaili – și nu a declarat acest lucru. Articolele Libertatea despre implicarea lui Bușoi în scandalul din PE, la finalul acestui articol.

O regulă nescrisă

Purtătorul de cuvânt al președintei PE a declarat că termenul-limită pentru deputații europeni nu se aplică în cazul Robertei Metsola, pentru că ea este președintă a Parlamentului și deputat. Totuși echipa oficialului UE nu a putut indica faptul că această scutire a fost stabilită oficial în scris.

„Acest lucru arată că sistemul nu funcționează. Nu poți opera un sistem de etică pe baza unor reguli nescrise. Este bine că acum a făcut acest lucru, dar nu există niciun premiu pentru respectarea regulilor”, spune Michiel van Hulten, director al Transparency International EU și fost europarlamentar.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

O anexă la codul de conduită pentru deputații europeni prevede că domeniul de aplicare a normelor privind cadourile se referă la „orice” deputat care reprezintă Parlamentul în calitate oficială, inclusiv președintele. Cu toate acestea, persoana care trebuie să fie informată cu privire la cadouri este chiar președinta sau, cel puțin, biroul acesteia.

Potrivit unui funcționar din cadrul serviciilor de presă ale Parlamentului, președinții anteriori ai Parlamentului European aveau tendința de a-și declara cadourile o singură dată, la sfârșitul mandatului, ocolind procesul de înscriere în registrul public și informând direct serviciul civil al Parlamentului.

În calitate de președintă, Metsola este responsabilă în ultimă instanță pentru sancționarea încălcărilor codului de conduită, după ce primește sfaturi de la un grup de deputați. Acest lucru duce însă la situația delicată în care Metsola să fie nevoită să decidă dacă se sancționează pe ea însăși pentru că a ratat termenul-limită.

Citiți aici articolele despre Cristian Bușoi în scandalul Qatargate:

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Foto: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

pikpik   •   19.01.2023, 18:28

Corupti peste tot.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI