„Cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla tuturor, mai ales pentru România și Bulgaria, este ca ceea ce s-a întâmplat în decembrie, când s-a luat decizia de a nu permite României și Bulgariei să intre în spațiul Schengen, să se întâmple cu țări care duc un război, care duc războiul nostru, cu țări care așteaptă de ani de zile, doar ca să li se spună: «nu»!”, a afirmat Metsola.

În acest context, șefa Parlamentului European a spus că temerea sa este legată de „cei care vor să distrugă creșterea Europei”.

„Dacă pentru o țară pentru care acum 12 ani Comisia a decis și Parlamentul a fost de acord că nu există absolut niciun obstacol juridic sau politic pentru ca aceste țări să adere la Schengen, ceea ce este în esență cel mai bun lucru al apartenenței la UE, care este libera circulație, atunci lăsăm oamenii care vor să distrugă Europa să crească. Și aceasta este teama mea”, a adăugat Roberta Metsola.

Cine vrea să distrugă Europa, nu construiește o majoritate. Construiești o majoritate cu un centru pro-european constructiv. Iar pentru acel centru pro-european constructiv va trebui să muncim din greu. Dar merită să luptăm pentru Europa. Nu cred că ar trebui să ignorăm ascensiunea extremiștilor. Ar trebui să contracarăm această narațiune dovedind că Europa contează.

Roberta Metsola:

Referindu-se la costurile blocării aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, președinta Parlamentului European a precizat că nu este vorba doar despre o „problemă financiară”.

„Cum putem noi, ca Europa, să justificăm un astfel de mesaj pentru milioane de oameni care privesc Europa ca pe singura lor speranță? Parlamentul European a discutat despre costul non-Schengen. Atunci când închidem frontierele, calculăm cât costă în termeni de timp la frontiere”, a afirmat ea.

Precizările au venit în contextul în care ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat duminică, 10 septembrie, la Prima News, că România vrea să solicite compensații din cauza neaderării țării noastre la Schengen, iar impactul financiar estimat este de aproximativ 2% din PIB.

România, blocată de Austria în 2022

Pe 8 decembrie 2022, Austria a blocat aderarea României la Schengen, votând împotrivă în Consiliul JAI de la Bruxelles și aducând drept argument criza migranților. Olanda a votat împotriva admiterii Bulgariei, care a fost însă cuplată cu România, cele două țări fiind evaluate împreună.

Pentru aderarea la Schengen este nevoie de vot în unanimitate în Consiliul Uniunii Europene. Următoarea reuniune a Consiliului Justiție și Afaceri Interne va avea loc pe 28 septembrie, la Bruxelles.

Președintele Klaus Iohannis a declarat pe 29 iunie că nu există garanții că aderarea României la Schengen va fi pusă pe agenda viitorului Consiliu JAI din acest an și a subliniat că acest lucru va fi făcut doar atunci când vor exista elemente certe care să arate că există consens.

„Nu putem să ne jucăm cu o chestiune vitală pentru România, probabil și pentru Bulgaria și importantă pentru Uniune. Nu putem să supunem la vot chestiuni o dată și încă o dată, și încă o dată și să tot primim răspunsuri negative”, a afirmat Klaus Iohannis, aflat atunci la Bruxelles.

Pe 26 august, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit la Viena cu omologul său Gerhard Karner, iar acesta din urmă a spus la finalul discuțiilor că Austria își menține poziția împotriva extinderii spațiului Schengen.

Urmărește-ne pe Google News