ComenteazăRobii ţigani erau proprietatea stăpânului, care putea să dispună de ei după bunul plac: putea să-i vândă, să-i pedepsească fără judecată, putea să-i dăruiască sau să-i lase moştenire, putea să-i pună la tot felul de munci. Ţiganii nu aveau voie să părăsească pământurile pe care trăiau fără învoirea stăpânului, mărturia lor nu avea valoare juridică, iar singurul drept era la viaţă.
Legea spunea că stăpânul nu-i putea omorî, dar şi acest drept era încălcat, conform mărturiei unui nobil străin, contele dAntraigues, care, după ce a trecut prin Ţările Române, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, scria: “Boierii sunt stăpânii lor cei mai absoluţi. După plac, îi vând şi-i ucid ca pe nişte vite. Copiii lor se nasc robi, fără deosebire de sex”.
Şi francezul Jean Louis Parrant spunea despre ţiganii din Moldova că sunt trataţi ca nişte turme de animale.
“Ce se poate spune despre aceste numeroase turme (căci nu pot fi numite altfel) de fiinţe încă şi mai nenorocite, care sunt numite ţigani şi care, pierdute pentru umanitate, sunt puse pe aceeaşi treaptă cu vitele de povară şi adeseori tratate mai rău decât ele de către stăpâni barbari a căror odioasă şi aşa-zis proprietate sunt?”,
«Am văzut fiinţe omeneşti purtând lanţuri»
Mihail Kogălniceanu a lăsat şi el mărturii cutremurătoare referitoare la viaţa robilor din vremea lui, din Moldova secolului al XIX-lea:
“Chiar pe uliţele oraşului Iaşi, în tinereţele mele am văzut fiinţe omeneşti purtând lanţuri în mâini sau la picioare, ba unii chiar coarne de fier aninate de frunte şi legate prin coloane împrejurul gâtului. Bătăi crude, osândiri la foame şi la fum, închidere în închisori particulare, aruncaţi goi în zăpadă sau în râuri îngheţate, iată soarta nenorociţilor ţigani! Apoi, dispreţul pentru sfinţenia şi legăturile de familie. Femeia luată de la bărbat, fata răpită de la părinţi, copiii rupţi de la sânul născătorilor lor şi răzleţiţi şi despărţiţi unii de alţii şi vânduţi ca vitele la deosebiţi cumpărători, în cele patru colţuri ale României. Nici umanitatea, nici religiunea, nici legea civilă nu aveau ocrotire pentru aceste nenorocite fiinţe; era un spectacol grozav, strigător la cer. De aceea, povăţuiţi de spiritul secolului, de legile omenirii, un număr de boieri bătrâni şi tineri au întreprins de a spăla patria lor de ruşinea sclaviei”, menţiona el în discursul rostit la 1/13 aprilie 1891 în şedinţa solemnă a Academiei Române, organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondare.
Ţiganii, atestaţi pe pământ românesc din anul 1835
Primul document care atestă ţiganii pe pământ românesc este un act de donaţie, emis în 1835 de către domnul Ţării Româneşti Dan I, către Mănăstirea Tismana, a unui domeniu şi a 40 de sălaşe de ţigani robi aflate pe el. După 3 ani, un alt document menţionează prezenţa ţiganilor în Ţara Făgăraşului.
Actul menţiona că boierul Costea stăpânea satele Viştea de Jos, Viştea de Sus şi jumătate din Arpaşul de Jos, precum şi 17 ţigani de cort.
Ţiganii apar în documente cu denumirea aţigani. Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Iorga sunt de părere că venirea lor pe pământurile româneşti a avut loc încă din 1260.
Cu ce se ocupau?
Ţiganii robi aveau mai multe îndeletniciri. Vătraşii, de exemplu, îndeplineau diverse munci pe lângă curţile boiereşti sau pe lângă mănăstiri, în special în agricultură.
Rudarii căutau şi prelucrau aurul din nisipurile râurilor, iar mai târziu s-au orientat către prelucrarea lemnului şi culesul fructelor de pădure, devenind blidari sau lingurari.
Cocalarii se ocupau cu realizarea obiectelor din oase de animale, spoitorii erau pricepuţi în cositorirea de vase, căldărarii făceau căldări, tigăi, oale şi alambicuri din tablă de aramă ori din aluminiu.
Citește și:
Iubirea sfârşită tragic dintre un ţigan şi o franţuzoaică a dus, în 1855, la abolirea robiei