Micii investitori de pe rețeaua socială Reddit care au provocat pierderi de miliarde de dolari speculatorilor de pe Wall Street folosesc o serie de aplicații prin care își gestionează tranzacțiile: Robinhood, eToro, Webull, Revolut și altele.

Între acestea, Robinhood este cea mai mare și cea mai folosită. Aceasta a fost înființată în 2013 de către Vladimir Tenev și Baiju Bhat și este celebră pentru că a făcut gratuite tranzacțiile pentru micii investitori, democratizând accesul la burse pentru toată lumea.

Aplicația a declanșat însă un adevărat scandal săptămâna trecută, după ce a blocat tranzacțiile cu o serie de acțiuni pe care pariau forumiștii. Este vorba de titluri precum GameStop, AMC, Nokia, BlackBerry etc.

Imediat au venit și reacțiile negative: micii investitori au acuzat compania de manipularea pieței, iar unii dintre aceștia chiar au dat în judecată societatea care administrează aplicația de tranzacționare.

Audieri în Congres

De asemenea, Alexandria Ocasio-Cortez – un parlamentar democrat din SUA – a cerut, alături de alți membri ai Congresului audieri pe această temă.

Vlad Tenev, cofondator și director executiv al Robinhood, va apărea în fața Comitetului pentru Servicii Financiare din Camera Reprezentanților în data de 18 februarie, potrivit Business Insider, care citează Politico.

Robinhood și revoluția bursieră

Între timp, mai multe informații au ieșit la iveală despre modul în care face bani Robinhood.

Aplicația are peste 13 milioane de utilizatori care tranzacționează gratuit, fără comisioane, potrivit CNBC.

Aceștia sunt investitori amatori și folosesc aplicația pentru a cumpăra acțiuni pe burse, pentru a investi în fonduri, aur sau criptomonede, ori pentru a folosi opțiunile, adică o serie de contracte financiare mai complicate.

Vânzarea datelor privind tranzacțiile utilizatorilor

Presa internațională a scris însă că Robinhood face anual sute de milioane de dolari din vânzarea datelor clienților.

Mai exact, atunci când utilizatorii fac tranzacții, Robinhood preia aceste informații și le vinde unor companii de brokeraj, precum Citadel, potrivit Vice.com.

Mai departe, companiile de brokeraj pot folosi aceste date pentru a face bani, poziționându-se ca intermediar. Atât aplicația, cât și firmele de brokeraj fac bani, însă în cele din urmă este afectat utilizatorul final, deoarece acesta nu primește cele mai bune prețuri la tranzacțiile sale.

Conflict de interese

Problema este că acest lucru nu este precizat clar utilizatorilor Robinhood.

Mai mult, există și un conflict de interese: Citadel este cel mai mare client pentru datele Robinhood.

În același timp, o altă entitate a Citadel a investit alături de un fond suma 2,75 miliarde de dolari pentru a salva fondul speculativ Melvin Capital.

Or, acesta este fix cel împotriva căruia pariau forumiștii de pe Reddit cu ajutorul aplicației Robinhood.

Situația este atât de problematică încât aplicația de tranzacționare Public.com a anunțat că nu va mai vinde datele clienților și va introduce o facilitate nouă pentru bacșiș, arată TechCrunch.

De asemenea, Bill Gurley – celebru pentru investițiile făcute de-a lungul timpului în firme aflate la început de drum – a cerut autorităților americane să interzică această practică, care a fost deja scoasă în afara legii în Canada și Marea Britanie.

Sute de milioane de dolari din vânzarea datelor

Conform Vice, Robinhood a făcut 90 de milioane de dolari în primul trimestru din 2020 din vânzarea ordinelor utilizatorilor către companiile de brokeraj, inclusiv Citadel. Această sumă contabiliza 70% din veniturile totale ale Robinhood, potrivit sursei citate.

În trimestrul al doilea din 2020, suma primită pentru date s-a dublat, ajungând la 180 de milioane de dolari.

Citadel a fost amendată cu 22 de milioane de dolari în 2017 pentru că algoritmii săi de tranzacționare afectau clienții ale căror informații privind tranzacțiile erau cumpărate.

În decembrie, și Robinhood a fost amendată cu 65 de milioane de dolari pentru omisiuni și declarații incomplete despre veniturile sale. Mai exact, a ascuns utilizatorilor săi că primește bani din vânzarea datelor privind tranzacțiile.

Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din SUA (Securities and Exchange Commission) a arătat că utilizatorii Robinhood au fost lăsați să creadă că atunci când fac tranzacții primesc cele mai bune prețuri, însă în realitate aceștia au fost „privați‟ de 34,1 milioane de dolari deoarece Robinhood a trimis datele firmelor de brokeraj în loc să facă tranzacțiile direct.

Vlad Tenev, șeful Robinhood, a respins acuzațiile privind conexiunile cu Citadel spunând că sunt „teorii ale conspirației‟, conform CNN.

Un gigant de 11 miliarde de dolari

În luna august 2020, aplicația Robinhood a fost evaluată la 11,2 miliarde de dolari, după cum scria la acea vreme revista americană Forbes.

Compania a crescut furtunos în anul pandemiei, deoarece micii investitori au început să parieze masiv pe burse prin intermediul său.

Cei 13 milioane de clienți au lăsat sub tutela aplicației 20 de miliarde de dolari.

În 2019, prin Robinhood au fost efectuate tranzacții în valoare totală de 150 de miliarde de dolari.

A strâns rapid 3,4 miliarde de dolari

După tranzacțiile foarte mari cu acțiuni GameStop, AMC, Nokia, BlackBerry de săptămâna trecută, casele de compensare au cerut ca Robinhood să vină cu 3 miliarde de dolari ca depozit colateral pentru a garanta tranzacțiile clienților.

Ca atare, Robinhood a strâns în aceste zile 3,4 miliarde de dolari de la investitori, mai mult decât a strâns de la înființare până acum, potrivit Reuters.

Runda de finanțare a fost condusă de către Ribbit Capital, iar la aceasta au mai participat și investitori existenți, precum Sequoia Capital, Andreessen Horowitz, ICONIQ, Index Ventures și New Enterprise Associates.

Conform firmei de cercetare Sensor Tower, citată de Reuters, aplicația a fost descărcată de 2,1 milioane de ori în Statele Unite săptămâna trecută din magazinele online ale Google și Apple. Procentual, creșterea față de săptămâna anterioară este de 394%.

Aceasta este de departe cea mai populară printre oamenii de rând, însă și aplicațiile rivale au consemnat creșteri: SoFi a consemnat o creștere procentuală de 900%, iar Fidelity de 751%.

Urmărește-ne pe Google News