Aceasta este cea mai scăzută valoare a ROBOR 3M din ultimele patru luni. Pe 28 iulie, indicele era 7,85.
La începutul lui 2022, pe 3 ianuarie, ROBOR la trei luni era 3,02% pe an. Pe 1 august, indicele a depășit pragul de 8%. De atunci, ROBOR a oscilat în jurul acestei valori.
este valoarea maximă atinsă de indicele ROBOR în 2022, consemnată pe 27 octombrie. De atunci, indicele la trei luni a început să scadă.
Pe 14 noiembrie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat că „nimeni nu a luat credit în România cu pistolul la tâmplă”. „Deci este o opțiune să iei sau să nu iei credit și îți asumi și niște riscuri. Aceasta nu este o declarație cinică, este o realitate. Nu avem soluții pentru toată lumea”, a precizat el la prezentarea raportului trimestrial asupra inflației.
Tot Isărescu a afirmat că dobânzile nu pot fi mai mici până când inflația nu va scădea. În acest moment, inflația raportată la luna octombrie este de 15,3%, adică aproape dublă față de perioada similară din 2021, iar guvernatorul BNR a anunțat o inflație de 16% pentru finalul anului.
Ce soluții au românii cu rate la bănci
Câteva dintre soluțiile celor cu dificultăți în plata ratelor sunt refinanțarea, amânarea cu 9 luni a plății ratelor și trecerea de la ROBOR la IRCC.
În privința IRCC, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a avertizat că indicele va depăși valoarea de 5% la finalul acestui an. În acest moment, IRCC este 4,06%, adică aproape dublu faţă de indicele din trimestrul 1, care era 2,65%.
Important de menționat este însă că cine renunță la ROBOR și trece la IRCC nu va mai putea reveni la ROBOR.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro