Irinel Popescu a afirmat că Ministerul Sănătăţii a asigurat doar până în 2013 banii pentru instrumentele şi consumabilele necesare aparatului. Apoi, Institutul Clinic Fundeni a suportat aceste costuri aproximativ doi ani.

În 2016, din cauza lipsei fondurilor, operaţiile cu acest aparat ultraperformant au fost oprite. În anii care au urmat, aparatul a ieşit din uz, iar acum unitatea sanitară nu are un robot din următoarea generaţie, aşa cum se întâmplă la alte spitale, atât private, cât şi de stat.

„Programul de chirurgie robotică în România a început cu finanţarea Ministerului Sănătăţii ca subprogram al programului de tehnologii avansate, prin care Ministerul Sănătăţii promova tehnologii avansate în medicină şi chirurgie, şi unde cred că-şi găsea locul fără doar şi poate. A început în 2008 şi a primit finanţare până în 2013, când această finanţare a fost oprită, după care, din fonduri proprii ale spitalului, ne-am mai permis să continuăm activitatea până în 2015, 2016, când am oprit-o complet”, a declarat Irinel Popescu pentru news.ro.

Motivul? „Pe de o parte pentru că fondurile spitalului nu sunt niciodată suficiente şi sunt destule alte priorităţi, şi, pe de altă parte, pentru că, încet, încet, generaţia de robot pe care o avem devenise depăşită, uzată, fizic, moral”, a explicat Popescu.

În acel moment am renunţat la chirurgia robotică, la fel ca şi Spitalul din Cluj-Napoca, cel care a primit odată cu noi, în 2009, robotul din această generaţie denumit generaţia SI. Cei doi roboţi ar avea în momentul de faţă 12 ani de la momentul achiziţiei.

Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni:

În anii în care robotul Da Vinci a fost folosit la Institutul Clinic Fundeni, erau făcute anual doar 150 de operaţii cu acesta, din cauza decontărilor insuficiente.

„Când se fac 300 de operaţii pe an, acestea justifică costurile pe care le atrage service-ul permanent de care are nevoie robotul. Noi făceam 150 de operaţii pe an”, a mai precizat şeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni

Urmărește-ne pe Google News