Celebru pentru că a zis că va distruge omenirea, robotul Sophia ”își va ridica personal cardul în cadrul unui eveniment organizat de UniCredit Bank. Evenimentul este prilejuit de lansarea noului serviciu UniCredit Upgrade, prin care clienții beneficiază de consultanță de specialitate pentru proiectele lor financiare”.
Publicul va putea interacționa cu Sophia vineri, la Sala Palatului, însă în acest moment toate biletele disponibile sunt vândute.
Cât de periculoasă este inteligența artificială
Robotul este dotat cu inteligenţă artificială și a intrat în istorie după ce a primit cetăţenia unui stat. Sophia a devenit cetăţean al Arabiei Saudite în cadrul unui târg de investiţii în tehnologie, desfăşurat la finalul lunii octombrie 2017.
Robotul Sophia a fost creat în Hong Kong de compania Hanson Robotics în contextul în care Bill Gates, Stephen Hawking sau Elon Musk şi-au exprimat public temerile că roboţii înzestraţi cu inteligenţă artificială ar putea aduce sfârşitul civilizaţiei umane.
Când roboții omoară oameni
Deja s-au înregistrat mai multe ”crime” ale unor roboți: o mașină autonomă Uber a omorât o persoană în Arizona în urmă cu câteva luni, după ce softul a decis că nu este cazul să frâneze.
Un alt caz a avut loc, însă, în anul 2015, în incinta unei fabrici Ventra Ionia Main, un producător de piese auto din statul american Michigan, când un robot industrial a strivit un om. Ulterior, soțul victimei a dat în judecată un număr de cinci companii care au produs robotul cu pricina, l-au testat și instalat. Acestea sunt Lincoln Electric, Flex-N-Gate, Prodomax, FANUC și Nachi, potrivit Vocea.Biz.
Conflictul între umanitate și roboți a fost ecranizat în mai multe filme și seriale intrate deja în mentalul colectiv, de la ”Terminator” și ”Matrix” până la ”Battlestar Galactica”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!