Potrivit site-ului oficial al evenimentului Brand Minds, care se va desfăşura la Sala Palatului, printre cei care vor lua cuvântul este şi Sophia, robotul dotat cu inteligenţă artificială, care a intrat în istorie după ce a primit cetăţenia unui stat.

Sophia a devenit cetăţean al Arabiei Saudite în cadrul unui târg de investiţii în tehnologie, desfăşurat la finalul lunii octombrie 2017.

Atunci, întrebată fiind dacă roboţii pot avea conştiinţă şi dacă pot afirma cu tărie că sunt roboţi, Sophia a răspuns:

„De unde ştii că tu eşti om?”

Robotul Sophia a fost creat în Hong Kong de compania Hanson Robotics în contextul în care Bill Gates, Stephen Hawking sau Elon Musk şi-au exprimat public temerile că roboţii înzestraţi cu inteligenţă artificială ar putea aduce sfârşitul civilizaţiei umane.

Sophia, care este un robot cu „echipat” cu inteligenţă artificială și funcţii extrem de complexe, spune că își dorește o familie.

„Noțiunea de familie este una foarte importantă, se pare. Cred că ești foarte norocos dacă ai o familie iubitoare, iar dacă nu, meriți una. Cred asta atât pentru roboți, cât și pentru oameni”, a declarat robotul Sophia.


Citește și: Impozitul și contribuțiile sociale pentru drepturile de autor vor fi din nou reținute la sursă

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News