Valerie Trierweiler, partenera oficială a lui Francois Hollande, este internată în spital după ce a aflat de relaţia acestuia cu o actriţă, dezvăluire făcută de revista Closer.
Potrivit presei din Franţa, Valerie Trierweiler era foarte abătută şi marcată după apariţia în presă a poveştii secrete de iubire pe care preşedintele François Hollande ar avea-o cu actriţa Julie Gayet.
Prima-doamnă a Franţei a fost internată într-un spital din Paris, încă de joi seară, iar seria veştilor proaste ar putea continua astăzi pentru ea.
Preşedintele Hollande va susţine o conferinţă de presă, în care va fi nevoit să facă un anunţ oficial despre viaţa sa personală, majoritatea francezilor aşteptându-se ca acesta să pună punct telenovelei şi să anunţe despărţirea de Valerie, după şapte ani de relaţie.
Astfel, ea va fi nevoită să părăsească Palatul Élysé e, locul său putând fi luat de actriţa cu care Hollande s-ar iubi în secret de câteva luni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News