„Răspunsul va fi, desigur. Trebuie să se determine cu exactitate cine a fost în spatele acestor decizii la Chişinău, Bucureşti, Budapesta, Bruxelles. Vom stabili persoanele care au luat aceste decizii. Sancţiunile noastre vor fi speciale”, a declarat Rogozin într-un interviu acordat postului de televiziune Rossiya 24.
Rusia a protestat vineri față de decizia României de a interzice unui avion de linie pe ruta Moscova-Chișinău în care era vicepremierul rus Dmitri Rogozin, aflat lista cu sancțiuni a UE, să survoleze teritoriul României, calificând aceasta drept o „provocare deliberată.
Igor Dodon şi Dmitri Rogozin urmau să participe la ceremonii în regiunea transnistreană organizată cu ocazia a 25 de ani de la crearea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru.
Potrivit conducerii aeroportului de la Chișinău, aeronava a fost redirecționată către Minsk, după ce a survolat un timp spațiul aerian al Ungariei. Din capitala belarusă, vicepremierul s-a întors la Moscova cu o cursă Aeroflot.
Într-o primă reacție pe Twitter, Rogozin a acuzat autoritățile române că „i-au pus în pericol pe cei 167 de pasageri ai avionului S7”. „Combustibil era suficient doar până la Minsk. Așteptați răspuns, nemernicilor!, a amenințat Rogozin. Ulterior, el a cerut „contramăsuri usturătoare” din partea Moscovei la adresa României și a Republicii Moldova.