Marți, președintele Klaus Ionannis și-a anunțat public intenția de a se înscrie în cursa pentru șefia organizației.

Cele trei responsabilități principale ale șefului NATO

Secretarul general al NATO are trei atribuții principale.

  1. Președinția Consiliului Nord-Atlantic și a altor organisme-cheie

În calitate de secretar general, conduce toate reuniunile comitetelor importante, este responsabil pentru conducerea discuţiilor, de facilitatea procesului de luare a deciziilor. Este principalul purtător de cuvânt al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Secretarul general conduce corpul funcţionarilor internaţionali, format din angajaţi civili care lucrează pentru sprijinirea directă sau indirectă a activităţii secretarului general.

O altă atribuție principală este conducerea lucrărilor Consiliului Nord-Atlantic, principalul organism decizional al organizaţiei, precum şi a altor structuri importante pentru funcţionarea NATO. Printre aceste comitete importante se numără Grupul de Planificare Nucleară, Consiliul NATO-Rusia, Consiliul NATO-Ucraina, Parteneriatul Euro-Atlantic, Comisia NATO-Georgia.

În plus, pe lângă rolul de lider civil al Alianţei, secretarul general are autoritatea de a propune teme de discuţii şi de sprijin în cazul unor dispute între statele membre. Acţionează asemenea unui mediator decizional, conduce şi ghidează procesul de obţinere a consensului şi de luare a deciziilor la nivelul Alianţei. Pentru buna funcţionare a procesului decizional al Alianţei, secretarul general menţine legături directe cu şefii de stat sau de guvern, cu miniştrii de externe şi ai apărării din statele membre şi partenere ale Alianţei Nord-Atlantice. Realizează acest lucru prin vizite constante în statele NATO şi în cele partenere, dar şi prin întâlniri bilaterale cu oficiali de rang înalt când aceştia vizitează sediul Alianţei Nord-Atlantice.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Prin rolul său, secretarul general al NATO exercită un anumit tip de influenţă asupra procesului decizional, respectând în acelaşi timp principiul fundamental în ceea ce priveşte autoritatea de luare a deciziilor ce revine doar guvernelor statelor membre ale organizaţiei.

  1. Principalul purtător de cuvânt al Alianței

Secretarul general este purtătorul de cuvânt principal al Alianţei Nord-Atlantice şi reprezintă organizaţia în public în numele statelor membre, reflectând poziţiile comune asupra chestiunilor politice. Reprezintă NATO în relaţia cu alte organizaţii internaţionale, cu mass-media şi cu publicul larg. Susţine în mod regulat conferinţe de presă şi participă la conferinţe sau prelegeri publice, ţine discursuri la forumuri regionale sau internaţionale.

  1. Coordonarea staffului internaţional

Deopotrivă, coordonează activitatea funcţionarilor din cadrul staffului internaţional, fiind conducătorul acestui segment civil al Alianţei.

Cine asigură sprijinul pentru șeful NATO

În activitatea sa, secretarul general este sprijinit direct de Biroul Privat şi de un secretar general adjunct, care are rolul de a asista secretarul general în activitatea sa sau chiar de a-l înlocui în absenţă. Secretarul general adjunct este, de asemenea, preşedinte al unor comitete, grupuri ad-hoc şi grupuri de lucru.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Întregul staff internaţional de la sediul NATO din Bruxelles sprijină direct sau indirect activitatea secretarului general.

Procedura de selecție a secretarului general

Secretarul general este o figură politică experimentată dintr-un stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, fiind propus de un stat membru pentru un mandat de patru ani.

Procesul de selecţie este derulat prin consultări diplomatice informale între statele membre, care propun candidaţi pentru acest post. Nu este luată nicio decizie până când nu este obţinut consensul între statele membre asupra unui candidat. La finalul mandatului de secretar general, titularului i se poate propune prelungirea şederii în această funcţie. În mod tradiţional, la nivelul Alianţei Nord-Atlantice, funcţia de secretar general este deţinută de o personalitate politică europeană de rang înalt din statele europene ale organizaţiei, în acelaşi timp postul de comandant SACEUR (Comandantul Forţelor Aliate din Europa) este deţinut un ofiţer de rang înalt american.

Stoltenberg, șef al NATO de aproape 10 ani

În februarie 1952, Consiliul Nord-Atlantic a adoptat decizia de înfiinţare a funcţiei de secretar general al NATO pentru gestionarea tuturor chestiunilor privind activitatea agenţiilor civile ale organizaţiei, de coordonare a funcţionarilor civili şi de sprijinire a Consiliului Nord-Atlantic.

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

La 13 martie 1952 a fost desemnat primul secretar general al NATO, în persoana britanicului Lord Hastings Ismay, care a preluat funcţia la 4 aprilie 1952 şi a activat în acest post până în mai 1957.

De la 1 octombrie 2014, postul de secretar general al NATO este deţinut de norvegianul Jens Stoltenberg, iar din octombrie 2019, secretar general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice este Mircea Geoană.

În momentul încheierii mandatului actualului secretar general, secretarul general adjunct îşi încheie şi el mandatul.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO.

„Îmi asum această candidatură în numele României”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Între timp, președintele român a publicat, în Politico, un ,,decalog” în care își expune viziunea cu privire la viitorul NATO.

Principalul contracandidat al lui Iohannis la șefia alianței militare conduse de SUA este premierul olandez demisionar Mark Rutte.

Citiți și:

Foto: Profimedia Images

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

BONY   •   13.03.2024, 11:31

Cea mai tare atributie este cea cu numarul 2 : principalul purtator de vorbe, ghinion,cum ar spune un clasic in viata !...

golgol   •   13.03.2024, 11:15

Sa frece menta si sa ia bani multi. Fix ce si doreste Johannis, *** vrea la nato chiar in timpul in curs a mandatului de președinte de stat. Romani, nu a dat 2 bani pe voi in cele 2 mandate in schimb i a luat banii multi, are pensie speciala si tot felul de avantaje ca fost presedinte, calatorij in lume si voi, votantilor va stresati sa va platiti utilitatile.. România trezește te!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

MAMIRA   •   13.03.2024, 11:02

Asta inseamna oare ca Romania nu mai poate alege Pacea?

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   13.03.2024, 20:49

    MAMIRA   •  13.03.2024, 11:02

    Asta inseamna oare ca Romania nu mai poate alege Pacea?

    Pacea cu cine? Cu Rusia actuală? Mersi, dar nu.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI