„Tribunalului Bucureşti a admis cererea Romaero SA de deschidere a procedurii de insolvenţă în formă generală, la solicitarea debitoarei, prin reorganizare judiciară conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi cu menţirea dreptului de administrare. Astfel, se va proceda la restructurarea societăţii în baza unui Plan de reorganizare”, a transmis Bursa de Valori București.
În calitate de administrator judiciar a fost desemnată Expert Insolvenţă SPRL, filiala Bucureşti. Acţiunile companiei au fost suspendate miercuri seara, 17 ianuarie 2024, de la tranzaţionare, potrivit unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Cu o experiență de peste 50 de ani în execuţia de piese şi ansamble pentru aeronave civile şi militare, care se execută începând cu anul 1968, Romaero are o valoare de piaţă de 111,16 milioane lei (la data de 17 ianuarie 2024).
În 2022, Romaero a avut o cifră de afaceri de 69,2 milioane lei şi pierderi de 53,84 milioane lei.
Societatea Romaero este deţinută în proporţie de 56,71% de statul român prin Ministerul Economiei, urmat de SIF Muntenia (23,24%), Fondul Proprietatea (18,87%) şi alţi acţionari (1,2%).
FOTO: Romaero SA (Facebook)