În urmă cu trei ani, românul a ajuns în Germania, unde s-a angajat la o
fermă. Începând din 2018, tânărul a început să lucreze pentru Bianca H.,
pentru un salariu de 250 – 300 de euro pe săptămână.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru publicaţia germană Bild că românul începuse să se plângă de faptul că nu-i mai ajung banii, cerându-i de mai multe ori femeii de 51 de ani să-i mărească salariul. Nu s-a întâmplat, aşa că între cei doi au avut loc mai multe discuţii aprinse care s-au încheiat prin concedierea românului. Furios, Sava J. a decis să se răzbune. Românul a strangulat-o pe Bianca H. şi i-a legat cadavrul de o scară rulantă ca să pară că femeia s-a sinucis, potrivit Observator.tv.

După
ce a comis crima, tânărul a continuat să lucreze la fermă ca şi când nimic nu
s-ar fi întâmplat. Deşi părea că au de-a face cu o
sinucidere, poliţiştii germani au continuat să investigheze împrejurările în
care a murit femeia. 

După ce tânărul a părăsit ferma la scurt timp după crimă şi s-a angajat în Austria, acesta a devenit suspect în acest caz. „O echipă de investigaţie l-a ţinut tot timpul sb observaţie”, a declarat procurorul general Dominik Mies.

Citește și

VIDEO | Ciclonul din Grecia ajunge în România, dar nu constituie niciun pericol. Explicațiile meteorologului Dinu Mărășoiu, la „Adriana Nedelea LA FIX”

 
 

Urmărește-ne pe Google News