Oamenii legii l-au prins pe românul acuzat de răpire, viol și tortură. Omul avea antecedente penale, el fiind condamnat pentru că a folosit bani falși și avea în posesie mai multe obiecte provenite din furturi. Totodată, el a mai condus sub influența alcoolului.
Bărbatul a cunoscut-o pe româncă la Roma, în urmă cu o lună. Răpirea a fost descoperită datorită unei prietene a victimei, care a semnalat dispariția acesteia la poliție. Tânăra a fost găsită într-o locuință din Sora, scrie ciociariaoggi.it.
Românul o amenința că o va omorî dacă nu face cu i se spune. Ulterior, femeia a fost eliberată, iar agresorul a fost cercetat în stare de libertate.
Procurorii au aflat mai târziu că românul era „obsedat” de victima lui și timp de două săptămâni după eliberarea femeii, a terorizat-o cu telefoane în care încerca să o convingă să se întoarcă la el și o amenința cu răzbunare. În cele din urmă, el a fost arestat și își așteaptă procesul.