Potrivit site-ului televiziunii Toscana TV, conaţionalul nostru a abordat o tânără într-un bar. Iniţial, acesta  a părut infosensiv, dar după ce a intrat în vorbă cu victima, a început să o atingă în zone intime. Atunci, femeia a început să ţipe, iar românul a ameninţat-o că o omoară dacă nu stă liniştită.

Din fericire pentru italiancă, bărbatul nu era pus pe fapte foarte mari, iar după ce a pipăit-o puţin a lăsat-o în pace. Speriată, aceasta a anunţat autorităţile, care au sosit imediat şi au aflat semnalmentele bărbatului care părăsise deja localul. Românul a fost prins la scurt timp după incident, el fiind identificat de poliţie şi dus la secţie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News