Plăcuța de înmatriculare a vehiculului a fost dată și Gărzii de Coastă și se efectuează verificări pe navele care pleacă, deoarece un proces este pe rol împotriva lui, fiind acuzat de o femeie, și românul trebuie să ajungă în fața unui judecător.

Potrivit reclamantei, o grecoaică, totul s-a întâmplat când românul a încercat să plece, dimineața devreme, din club, unde se distrase toată noaptea cu prietenii săi din Limenas.

Autoturismul femeii era parcat în așa fel încât românul a ieșit cu dificultate cu mașina lui, ajutat de un valet de parcare.

Bărbatul s-a înfuriat însă din cauza manevrelor pe care a fost obligat să le facă. A coborât din vehicul și a început să-l spargă pe al femeii, așa cum se vede în fotografiile publicate de sursa citată. Totul în fața valetului de parcare ce privea neputincios la turistul român înfuriat.

Când femeia s-a dus să-și ia vehiculul puțin mai târziu, a văzut geamul spart. A fost informată despre ce sa întâmplat: „Am venit la Thassos pentru două zile să mă odihnesc și am fost victima unui vandalism.”, spune ea.

Bărbatul din România este căutat acum pe toată insula. „Vreau ca acești oameni care vin din altă țară în vacanță în Thassos să știe că nu pot face ce vor. Trebuie să existe respect. Nu poți să faci ce vrei, pentru că te-ai supărat.”, mai spune femeia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News