“Curtea Supremă a respins recursul în anulare al apărării prin decizia din 29 septembrie cu uşile închise”, a anunţat luni cea mai înaltă instanţă a Austriei într-un comunicat.
În comunicat s-a mai precizat: “Obiecţiile ridicate împotriva deciziei tribunalului regional din Innsbruck privind vinovăţia (persoanei condamnate) sunt nefondate. Prin urmare, verdictul (…) este definitiv”, a adăugat ea.
Juraţii austrieci au decis în unanimitate, în iunie, vinovăţia lui Cătălin C., în vârstă de 43 de ani.
Ei s-au abţinut să pronunţe o pedeapsă suplimentară pentru acest bărbat deja condamnat în 2017 la închisoare pe viaţă în Germania într-un alt dosar penal.
Lucile Klobut, de 20 de ani, originară din regiunea Lyon, a fost găsită moartă în dimineața zilei de 12 ianuarie 2014 pe malul râului Inn la Kufstein, o localitate în Tirol (vestul Austriei), unde beneficia de o bursă Erasmus.
Anchetatorii austrieci au conchis că ea a fost victima unei agresiuni cu o seară în urmă când se ducea la o prietenă, fiindu-i aplicate mai multe lovituri violente în cap cu o bară de fier.
Polițiștii au făcut apoi legătura, datorită ADN-ului și unor similitudini în modul de operare, între acest omor și cel din noiembrie 2016 a unei tinere de 27 de ani, care făcea jogging, Carolin Gruber, la Endingen, în apropiere de Freiburg, în Germania. Aceasta din urmă fusese violată înainte de a fi ucisă.
Citat ca martor la bară, un psihiatru german a declarat că “există probe care sugerează că acuzatul este un ucigaș în serie clasic”, susceptibil de a recidiva în caz de eliberare.
FOTO: