Sentința a fost pronunțată, joi, de magistrații Tribunalului Debrecen, notează denagy.hu, citat de ebihoreanul. Șoferul român, care a condus microbuzul, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare. De asemenea, instanța a decis ca bărbatul din județul Neamț să aibă interdicție de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice timp de patru ani.

Accidentul a avut loc pe 25 iulie 2017, pe o autostradă din Ungaria. Șoferul a pornit din Anglia, la volanul unui microbuz în care se aflau opt pasageri. Bărbatul a condus, fără întrerupere, aproape 1.900 de kilometri până la Mezőpeterd. Mai avea 80 de kilometri pentru a ajunge la punctul de trecere a frontierei Artand/Borș, însă a ațipit la volan.

Microbuzul a ieşit în decor și s-a izbit la o viteză de aproape 100 de kilometri pe oră de un camion oprit într-o parcare. Impactul a fost unul violent. Trei persoane, două femei și un bărbat din județele Botoșani, Neamț și Maramureș,  au murit pe loc. De asemenea, alte șase persoane, inclusiv șoferul, au fost transportate la spital cu răni. Potrivit sursei citate, pasagerii răniți erau din Cluj, Sălaj, Neamţ și Iaşi.

În urma accidentului, șoferul a fost reținut de polițiștii maghiari pentru 72 de ore și, ulterior, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.


Citește și Povestea uimitoare a Mălinei, voluntarul din Kenya adoptat de un trib. A fost botezată Waceera, „călătorul care aduce schimbarea”


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News