Cuprins:
„A fost prinsă de un om al străzii. A ademenit-o cu pesmet și a dus-o sub podul unde locuiește”, a spus unul dintre pescari. Acolo, românul ar fi omorât-o și ar fi mâncat-o.
Un român, principalul suspect în dispariția unei lebede din Italia
Imediat după ce lebăda a dispărut, un foc a putut fi observat în dreptul podului.
„Lebăda stătea aici liniștită de ceva vreme, alături de familia ei. Pescarii erau obișnuiți cu prezența ei, iar ea cu a noastră. Am avut încredere în acel bărbat fără adăpost, i-am dat mereu mâncare și nu i-am făcut rău”, a spus Claudio Atzori, administratorul lacului.
În ochii localnicilor, românul este principalul suspect în dispariția lebedei. „Aceasta este o zonă destul de animată din Ostia. Aici lucrează pescari, dar în apropiere se află și un restaurant cunoscut. Și există un om fără adăpost, de origine română, rătăcitor, care merge mereu desculț. Locuiește chiar lângă Canalul Pescarilor, sub podul care îl traversează. Îl văd des, atât când sunt pe o barcă, cât și în altă parte.
Pescarii mi-au spus că lebăda cea mare a fost atrasă cu bucăți de pâine de acest om. Apoi a fost prinsă și omorâtă pentru a fi mâncată. Niciunul dintre noi nu l-a văzut mâncând sau gătind. Dar am văzut urmele unui grătar imediat ce lebăda a dispărut”, mai precizează Claudio Atzori.
Localnicii se tem că și celelalte lebede ar putea fi prinse și mâncate
Lebada a fost mereu alături de partenerul său și de cei doi pui, explică Claudio Atzori. Nu și-a abandonat niciodată familia.
„Am văzut personal sub pod, trecând cu barca pe partea stângă, oalele și focul care tocmai se stinsese, când lebăda dispăruse de curând. Unul dintre pescari chiar a susținut că l-a văzut pe bărbat prinzând lebăda. Prin urmare, suntem cu toții șocați de ceea ce s-a întâmplat. Nimeni nu poate spune că l-a văzut mâncând lebăda, dar de când l-au văzut luând pasărea, acesta a dispărut”, concluzionează Claudi Atzori.
Iar dispariția, combinată cu focul de lângă oale, i-a făcut pe pescari să pună totul cap la cap, iar acum sunt îngrijorați de soarta celorlalte lebede rămase pe canal.
„Ne temem că și ei ar putea și ele să dispară, ademenite cu pâine sau în alt fel. Și nu știm cum să le apărăm”, susțin oamenii.