De aceea, polițiștii din landuri au cerut sprijinul jurnaliștilor de la Libertatea pentru a mediatiza informațiile pe care le dețin în legătură cu bărbatul găsit mort într-un ”sicriu” plutitor din metal.
Acum jumătate de an, un canotor amator care se antrena pe Râul Elba a făcut terifianta descoperire. În cutia metalică care i-a răsărit în față în miezul zilei era îndesat cadavrul unui bărbat. Legiștii care au preluat trupul fără viață al necunoscutului au apreciat, după efectuarea autopsiei, că respectivul avusese parte de o moarte brutală care survenise înainte cu câteva săptămâni față de momentul descoperirii. Urmele de violență de pe tot trupul său erau dovezi clare care susțineau ipoteza asasinatului, rămas încă cu mobil și cu autor necunoscut. Oamenii legii germani au reușit, în timpul scurs de atunci, să refacă filmul crimei și au presupus faptul că ”sicriul” metalic plutitor în care a fost băgat bărbatul ucis a fost transportat cu un autoturism până pe autostrada A9, șosea care leagă Berlinul de München. Investigațiile au scos la iveală că ucigașii au aruncat în Râul Elba, de pe un pod, lada cu tot cu trupul bărbatului rămas încă neidentificat cu toate eforturile anchetatorilor. Zona respectivă este una cu trafic intens, frecventată de navetiști, turiști și localnici, motiv pentru care munca autorităților judiciare este mult îngreunată.
Mortul din ”sicriul” plutitor din metal ar putea fi român
Investigatorii germani au tras concluzia – după teste antropologie făcute de specialiștii Oficiului Statal de Investigații Criminale -, că nefericitul din cutia metalică (n.r. un tip de ladă de scule care nu se mai fabrică din anul 1991 și pe care era scris cu vopsea numele Albert Glück), ar putea fi român, bulgar sau un cetățean al spațiului fost iugoslav. Ba chiar au mers până într-acolo cu cercetările (n.r. analize la nivel celular) încât au avansat ipoteza că bărbatul din cutie a locuit până la vârsta de 35 de ani într-un oraș de câmpie sau de munte din estul Europei, nicidecum într-un oraș-port. Apoi s-a mutat în Germania unde se apreciază că a trăit în ultimii 10-20 de ani. În acest context, judiciariștii din landuri au cerut sprijin jurnaliștilor de la Libertatea pentru a rezolva acest caz de omor.
”Avem un caz nerezolvat. Este o crimă a cărei victimă este un bărbat dintr-o țară din sud-estul Europei, foarte probabil chiar și din România. Bărbatul a fost găsit în albia Râului Elba. Trupul nu a fost secționat, ci pus într-o cutie metalică aleasă exact pe măsura staturii sale. Acum vă trimitem fotografii cu figura lui reconstruită de specialiști pentru a le publica în speranța că necunoscutul va fi identificat”, ne-a declarat Sebastian Opitz, ofițer de presă din cadrul Departamentului de Poliție ”Region East” Saxony Anhalt.
Bărbatul din ”sicriul” plutitor din metal are tatuat pe braț un nume de femeie, același cu cel gravat pe interiorul verighetei pe care o purta
Necunoscutul din ”sicriul”metalic plutitor, posibil un român, are tatuat, în tuș, pe interiorul antebrațului stâng, numele ”Michaela”, același care se regăsește și pe interiorul verighetei din aur pe care o purta pe inelarul mâinii drepte. Despre desenul analizat autoritățile judiciare pot să spună doar că este unul vechi,dar nu pot să precizeze când a fost făcut cu exactitate. Victima avea 1,80 m, constituție atletică, avea aproximativ 75 de kilograme și o vârstă aproximată de antropologii germani între 45 și maximum 60 de ani. Firește, multe dintre indiciile privind semnalmentele sale s-au depreciat, la fel ca și chipul său, din cauză că trupul a stat o lungă perioadă în apă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro