Comentează- Pe 1 iulie 2020, 32.521 de persoane cu cetățenie română aveau rezidența în Danemarca, conform Institutului danez de statistică.
Ilie Lupu a plecat în Danemarca „acum vreo 8-9 ani, nici nu mai știu exact, dar a fost în anul în care s-au redus salariile cu 25%”. Vorbim pe Facebook, în scris, deoarece bărbatul îmi spune că are un defect de vorbire din naștere și preferă să comunicăm așa.
A ajuns în Danemarca după iubita sa de atunci, care între timp i-a devenit soție. Dar ideea plecării o avea de mic în minte. „Din păcate, am avut un tată alcoolic, mereu făcea scandal. Mi-am dorit enorm să plec de acolo”, îmi scrie tânărul crescut într-un sat din județul Iași.
„Toate amintirile mele din România nu sunt prea plăcute. În Valea Seacă, când ieșeam să alerg, babele se uitau la mine ca la un nebun”.
Școala specială din București
Există însă un loc care i-a dat și amintiri frumoase din țară: Liceul Tehnologic Special Regina Elisabeta din Bucureşti. „Școala specială Vatra Luminoasă”, cum și-o amintește el.
„Aveam și mici probleme cu ochii și m-au acceptat. Tot acolo am făcut apoi și postliceala de asistent medical balneofizioterapie. Școala aia m-a ajutat enorm, de acolo am început să mă descurc singur în viață. Tot de acolo am amintiri frumoase, ca atunci când am mers prima dată pe munte cu cortul”.
Plecarea, alegere și necesitate
Când s-a mutat în Danemarca, soția lui lucra la o fermă, dar după câteva zile a fost dată afară. „Aproape am rămas pe drumuri”, continuă bărbatul în căsuța de chat. Au început imediat să-și caute joburi online. El și-a găsit la ziare, iar soția, la o seră. Jobul lui era part-time, iar al ei, pe o perioadă determinată, de doar câteva luni.
Primii 3 ani a distribuit ziare cu bicicleta, apoi și-a luat un scuter, să-i fie mai ușor.
„Era muncă de la 1 noaptea până la 6.30 dimineața. Am făcut un clip acum vreo 3 ani”, scrie Ilie Lupu și-mi trimite un link de YouTube, cu un filmuleț făcut de el în aprilie 2018. Videoul de 5 minute, pe care l-a denumit „Cum e să muncești la distribuție ziare în Danemarca”, rămâne martorul primului său job din țara în care trăiește și azi.
Job de noapte: distribuția de ziare
Pe un perete din clădirea de unde ridică ziarele fără niciun colț îndoit scrie mare: deliver properly newspaper. Bărbatul ia câteva zeci de ziare și iese din depozit, în plină beznă, pe străzile aproape goale. Câteva ore se plimbă de la o căsuță poștală la alta și duce informația tipărită în casele oamenilor. Fiecare ziar pe care îl lasă în cutiile poștale este marcat și digital, pe gadgetul cu toți abonații la care trebuie să distribuie. În zori, se întoarce acasă.
„Aici fac turism din orice, din orice piatră fac muzeu”
Dar acesta nu e singurul său video. Ilie Lupu și-a făcut un canal de YouTube, „să arăt cum sunt lucrurile aici, cum se circulă pe aici, nu am căutat popularitate. Aici fac turism din orice, din orice piatră fac muzeu, mi-aș dori să văd la Sarmizegetusa ceva de genul asta. Lumea face mișcare, indiferent de vârstă, condiție socială”, spune el.
Cele mai multe videouri le face în timpul plimbărilor cu bicicleta. În general, parcurge sute de kilometri în fiecare lună.
A urmat cursurile de daneză gratuit
După ce a rămas fără loc de muncă, soția sa, care vorbea deja fluent limba daneză, a decis să facă școala de bucătari, pentru o perioadă de trei ani. Asta i-a adus și un mic venit pe perioada studiilor, notează bărbatul.
În acest timp, a început și el cursuri de limba daneză, de două ori pe săptămână. A găsit un program prin care, fiind angajat, a beneficiat de cursuri gratuite.
„Am încercat să mă țin de ele, am învățat și eu daneza, iar după am făcut un curs de motostivuitor și am început să caut de muncă în depozite, nu mai voiam să lucrez afară în ploaie, zăpadă și vânt”.
A urmat o perioadă de câteva luni în care a lucrat simultan și la ziare, și în depozit. Voia să strângă bani să-și ia o mașină nouă. În țară a avut o Dacia 1310, luată în rate. „În 7 luni am strâns bani de un Hyundai i10 nou, apoi am renunțat la ziare”.
Cu toate astea, mersul cu bicicleta i-a rămas o activitate dragă. „O zi din cele 4, când mă duc la muncă, merg cu bicicleta. 70 km. Iubesc enorm să fac asta”.
Ilie locuiește la 34 de kilometri de Copenhaga, undeva, „la țară”. Acum lucrează part-time în depozit, practic aranjează într-o hală imensă fructele și legumele care urmează să fie apoi distribuite. Ca urmare a creșterii comenzilor online din ultimele luni, din martie speră să primească un contract full-time.
Birocrație și accesul la serviciile medicale: „Diferențele sunt enorme”
Ilie Lupu s-a născut cu o malformație genetică numită cheiloschizis (n.r. popular – buză de iepure), adică o despicătură la nivelul buzei superioare, care generează dificultăți de hrănire și de vorbire.
„Parcursul medical: operat la 6 luni, operat la 6 ani, încă o operație la 18 ani, încă una pe la vreo 22 și ultima aici, în Danemarca, acum vreo 3-4 ani”.
Ultima operație pe care și-a făcut-o în țară a avut loc cu puțin timp înainte de a se muta în Danemarca.
„O grămadă de bani dați la medic, țin minte la doctorul care m-a operat atunci vreo 23 de milioane, cum erau atunci, plus asistente, să le dea voie să vină la mine etc. Chestii românești”, rezumă experiența sa ca pacient în România.
Apoi a văzut cum e și în altă parte. „Am avut ocazia să fiu operat și aici. Nu am cheltuit niciun leu, pe soție au lăsat-o până în sala de operație cu mine. În salon aveam fiecare TV-ul lui cu căști, să se uite fiecare la ce vrea, PlayStation”,
Îmi trimite două poze din spitalul danez la care spune că a ajuns prea târziu.
„Operația pe care au încercat să o facă medicii de aici trebuia făcută când eram copil, ca să aibă rezultate. Am văzut copii născuți aici cu problema mea care aproape vorbesc normal. Medicii mi-au spus cam cum stă situația și am hotărât să încerc, doar că degeaba”.
„În România nu am făcut deloc logopedie când eram mic. Aici, de când am intrat la școala de daneză, m-au trimis la logoped. Mergeam o zi în fiecare săptămână. Totul gratuit”.
„În România, se uitau la mine ca la un extraterestru”
Îl întreb ce dificultăți i-a cauzat afecțiunea cu care s-a născut.
„În România a fost un chin. Oriunde mă duceam, la magazin, bănci și începeam să vorbesc, toți se uitau la mine ca la un extraterestru și unii chiar îmi râdeau în față. Aici n-am avut nicio problemă de genul. Poate că unii o pun pe seama limbii străine”.
Apoi îmi scrie cum a fost la nunta lui. O zi organizată ușor, pe 17 ianuarie 2019, la opt ani de când se cunoscuse cu partenera sa.
„Nu am avut nevoie de nimic, doar de pașapoarte și programare online. Nici martori nu am avut, ne-au oferit ei”.
Lipsa birocrației o simte în mai toate activitățile: plătește facturile online, iar cumpărăturile din supermarketuri le face tot prin comandă online. Din punctul ăsta de vedere, viața acolo e mai simplă, spune. Îl întreb ce e mai dificil.
„Limba e foarte grea și diferită, dar asta a fost la început. Și prețurile”
De ce vă e dor, scriu în căsuța de chat în care vorbim deja de două zile. „Noi stăm la 34 km de Copenhaga și acolo este un magazin românesc. Când ne e dor de ceva, mergem și luăm mai multe”.
Cel mai tare spune că le lipsesc „borșul, pufuleții și șoriciul”. Altfel, spune că a văzut că peisaje frumoase, ca în România, sunt peste tot în lume.
Încă urmărește presa din România, „pentru cei de-acasă. Pentru asta am și mers la vot; mi-aș dori să fie oameni competenți pe funcții și să aibă planuri, nu să ne raportăm la trecut, la daci, Ceaușescu etc.”, scrie bărbatul.
„Aici orice primărie are planuri pe cel puțin 5 ani încolo, lucrurile nu se fac de pe azi pe mâine”.
O bătrânețe cu autorulota în jurul lumii
Ce planuri aveți? „Să strângem bani pentru o casă a noastră aici. Acum mai luăm în calcul o autorulotă și să mergem prin lume la bătrânețe”.
Apoi, înainte să ne luăm la revedere, îl întreb despre familia sa din țară. „Mama încă speră să mă întorc, dar nicio șansă”.