Arheologie mayașă, narcotraficanți și peștera mexicană din Epoca Glaciară. Cum ar putea un român să rescrie istoria Americilor

Majoritatea arheologilor susțin că primii oameni au ajuns pe continentele americane traversând un pod îngust de gheață care conecta Siberia de Alaska în urmă cu aproximativ 14.000 ani, spre sfârșitul erei glaciare. Dar studii recente sugerează că au fost migrații ceva mai timpurii. 

În iulie, anul acesta, o echipă de cercetători condusă de dr. Ciprian Ardelean, cercetător și lector în arheologie la Universidad Autónoma de Zacatecas, Mexic, a publicat o lucrare în care sunt descrise unelte de piatră vechi de 30.000 de ani. 

Datarea artefactelor descoperite în peștera Chiquihuite de lângă Zacatecas, în centrul țării, aproape dublează cronologia prezenței Homo sapiens în Americi. O descoperire care ar putea rescrie istoria, dacă este coroborată cu alte situri arheologice de aceeași vârstă. 

Obsesie în linie dreaptă 

Pentru Ardelean, această muncă reprezintă încununarea unei obsesii de o viață pentru arheologia americană pe care și-a format-o încă de când era copil în satul Măderat din județul Arad. 

“Tot ce am făcut din momentul ăla până azi a fost o linie dreaptă,” mi-a povestit Ardelean într-o conferință pe Zoom, timp în care purta un tricou pe care era inscripționat My battery is low and its getting dark (ultimul mesaj trimis de rover-ul Opportunity de pe Marte în 2019 înainte să fie dezafectat), trădându-și pasiunea pentru astrofizică și spațiu. 

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

După ce a terminat liceul la Arad, Ardelean a absolvit studiile de licență la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, la Facultatea de Istorie, pe vremea când încă nu era definită arheologia ca o specializare. La facultate, a studiat istoria Romei Antice și a lucrat, printre altele, patru ani la siturile de la Ulpia Traiana. 

Însă în anii de facultate a găsit puțin sprijin pentru pasiunea sa pentru arheologie în America Latină. Ba chiar era des ridiculizat de profesori și colegi, fiind poreclit în batjocură “Atahualpa”, ultimul împărat incaș, care a fost capturat, ținut pentru răscumpărare, și în cele din urmă executat de conchistadorul Francisco Pizzaro în 1533. 

Cu toate acestea, nu și-a lăsat visele călcate în picioare. În timpul celor patru ani de facultate, Ardelean se ducea o dată pe lună la București cu trenul să bată la ușile ambasadelor în căutare de burse de studiu.  

“Îi scoteam din sărite! Pe ăia din Peru, pe ăia din Bolivia, pe ăia din Belize, pe ăia din Argentina. Pe toată lumea îi băteam la cap. Toți banii din bursa de student și banii de acasă îi țineam să mă duc la București. Apăream ca ciuma la ușa ambasadelor regulat în fiecare lună, cam în aceeași zi.”

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

În timp ce aștepta rezultatele pentru aplicația sa la un masterat în Mexic, Ardelean se afla în Berlin cu o bursă de studiu Erasmus la Universitatea Humboldt. Aici îşi dedica timpul studiului documentelor și arhivelor din Institutul Panamerican al universității, unde existau peste patru milioane de volume pe această temă. 

În februarie 1999, a primit un fax la universitatea din Berlin din partea ambasadei Mexicului din București. “Dragă domnule, vi s-a autorizat bursa. Trebuie să plecați în 14 zile maxim.” 

A aterizat pe 5 martie 1999 în Ciudad de Mexico, cu două ore înainte să se închidă înscrierile de la secretariatul facultății. Dacă nu apuca să se înscrie atunci, ar fi pierdut bursa. “Așa a început aventura mea în Mexic acum 21 de ani,” spune el. 

În căutare de artefacte paleolitice în epoca traficanților de droguri

După mai mulți ani de studiu a arheologiei mayașe, Ardelean a trebuit să-și închidă proiectele pentru că terenurile cu siturile arheologice au fost cumpărate de cartelurile de droguri controlate de infamului Chapo Guzman, zis El Chapo.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

“Nu mai era sigur pentru noi. Începuseră omorârile, începuseră răpirile. Guvernul nu mai voia să ne finanțeze pentru că era vorba de un teritoriu pierdut în fața narcotraficanților.”

“Oameni pe care îi cunoșteam și treceau pe lângă noi în fiecare zi începeau să apară morți prin șanțuri. Ne temeam că pățim același lucru”

A profitat însă de oportunitate să plece la un doctora şi a ajuns la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, unde a găsit sprijin pentru proiectul său de doctorat al prezenței umane timpurie în zona tropicului a Zacatecas. 

„Nimeni nu vrea să parieze pe visurile unui nebun care se va duce în deşert”

Cercetătorul s-a simțit norocos că a reușit să găsească o universitate interesată de marea lui pasiune. „Nimeni nu vrea să parieze pe visurile unui nebun care se va duce în deșert,” spune el. Marile universități vor în general o garanție că proiectul unui doctorand va putea fi dus până la capăt, a mai adăugat. De aceea preferă să nu își asume riscuri. La Oxford și la Cambridge, doctoranzii studiază proiecte de tipul: “o ladă cu unelte din Tanzania care a rămas fără să fie atinsă de când a fost săpată în 1910.”

Însă Universitatea din Exeter a pariat pe nebunia arheologului român, acceptându-i proiectul așa cum era și oferindu-i libertate absolută de mișcare. 

Eu fără călătorie înnebunesc, de aceea și unul dintre motivele pentru care m-am făcut arheolog de la bun început a fost pentru că sunt dependent de călătorit. Am zburat între Londra și Mexic cel puțin de 30 de ori în timpul doctoratului. Constant veneam în Mexic să-mi fac șantierele și lucrările de laborator.

Ciprian Ardelean:

A descoperit și datat 35 de situri arheologice în Mexic în timpul doctoratului, majoritatea relativ recente, prin care a reușit să identifice culturi și tipuri de așezări noi. “Am descoperit că vânătorii-culegători foloseau ceramică, unelte făcute din calcar și nu din silex.”

Deși aceste descoperiri sunt semnificative, nu au satisfăcut ambițiile arheologului. Ardelean a identificat și câteva zone care aveau potențial să aducă la suprafață dovezi a unei prezențe umane timpurii din vremea ultimului maxim glaciar – aici zăcea interesul său. 

„La sfârșitul doctoratului, ultima campanie de șantier a fost tocmai la peștera Chiquihuite, cu primul sondaj făcut acolo și din care îmi dau seama că am câteva așchii de piatră într-un nivel care se data la aproape 30.000 de ani. Era ultimul meu șantier, nu mai era timp de făcut altul, era anul în care trebuia să scriu teza, care se termină practic cu ideea: «Oare o fi ceva în Chiquihuite sau doar mi se pare mie că e ceva?»”

Printre aceste situri se afla și peștera Chiquihuite de lângă Zacatecas al cărei nume este de fapt extrem de comun în Mexic. “Lumea era foarte confuză când au ieșit notele de presă pentru că toată lumea credea că e vorba de dealul de lângă ei.” 

Pe urmele primilor oameni în peștera Chiquihuite

În jurul anului 2015, Ardelean s-a întors la Chiquihuite după ce a reușit să obțină o finanțare a expediției. Timp de doi ani, arheologul și echipa sa au înfruntat numeroase provocări, printre care condițiile de lucru extrem de grele și prezența ubicuă a cartelurilor drogurilor. 

Ca să ajungă la peșteră, aflată la o altitudine de aproape 3.000 de metri, cercetătorii și-au încărcat echipamentul în mașini 4×4 cu care au mers offroad pe munte. Ultima porțiune, însă, trebuia traversată pe jos, cu echipamentul cărat pe spinarea măgarilor și catârilor. Peste 40 de animale de animale de povară și 40 de cercetători și săteni locali au format caravane uriașe care au dus echipament și provizii și s-au întors cu artefacte în timpul fiecărui sezon de excavare, care dura minimum 7 săptămâni. 

În timpul verii este prea umed în peșteră pentru lucrări, așa că cercetători au campat în interiorul peșterii pe timp de iarnă când temperatura afară putea să coboare până la -10ºC, iar ninsoarea, grindina, ploaia rece, și vânturile puternice își făceau apariția regulat. 

Excavațiile în sine s-au desfășurat la cel puțin 50 de metri de intrarea originală care a fost blocată acum 12.000 de ani de pietre căzute de pe stânci. Din această cauză, cercetătorii au fost forțați să se mulțumească, în principiu, doar cu unelte de piatră și așchii de piatră recuperate din sedimentele vechi de 30.000 de ani. Pentru mai multă credibilitate, spun unele voci critice, ar fi trebuit identificate și vatre antice sau rămășițe animale. 

Potrivit studiului condus de Ardelean, publicat în prestigioasa revistă științifică Nature în iulie anul acesta, peștera Chiquihuite a fost ocupată constant de grupuri antice de oameni cel puțin 20.000 de ani, fapt ce ar dinamita narațiunea împământenită în comunitatea arheologică anglo-saxonă. 

Dovezile care indică prezența timpurie în Americi  

Primii băștinași din America se credeau a fi oamenii Clovis, numiți astfel după orașul Clovis, New Mexico, unde arheologii au găsit „mase încâlcite de oase de mamut” și puncte subțiri de lance lungi cât degetele în anii 1930. Aceste arme – cunoscute sub denumirea de puncte Clovis datorită tehnicii lor caracteristice de fabricare – au fost găsite în mai mult de 1.500 de situri din sud-estul și centrul Statelor Unite, care datează de acum 13.000-14.000 de ani. 

Totuși, dovezile arheologice și genetice de la începutul anilor 2000 contestă ideea că America a fost inițial populată de oamenii Clovis. 

Cel mai probabil, ar fi fost mai multe valuri migraționale din Asia, dar acest lucru nu a schimbat prea mult paradigma în privința cronologiei primelor pași în America de Nord. În schimb, descoperirile lui Ardelean ar dubla această cronologie, plasând primii oameni în Americi acum 30.000 de ani. 

Cei mai mulți arheologi cred că condițiile climatice de la sfârșitul ultimei Ere Glaciare (26.000-21.000 ani înainte erei noastre) i-ar fi împiedicat pe vânători-culegători să traverseze dinspre Asia în Alaska, din cauza ghețarilor uriași care ocupau întreg teritoriul Canadei din coastă în coastă. 

Dar un studiu separat publicat în aceeași revistă Nature de către Lorena Becerra-Valdivia, arheolog la Universitatea din New South Wales și la Universitatea din Oxford, și colegă de excavații cu Ardelean la Chiquihuite, oferă o rută alternativă de migrație. În loc de un pod de gheață, primii oameni în Americi ar fi debarcat pe coasta Pacificului, iar mai multe dovezi arheologice par să susțină această ipoteză. 

Studiul condus de Becerra-Valdivia sugerează că prezența oamenilor în America de Nord era deja larg răspândită acum 15.000 de ani. Ba mai mult, șase situri braziliene – cinci în statul Piaui și celălalt în Moto Grosso – au o vechime de peste 20.000 de ani. Așadar, concluzionează cercetătoarea, oamenii trebuie să fi migrat din Asia cu mult mai devreme decât atât.

Ambele lucrări sunt foarte controversate printre comunitatea internațională de cercetători. Criticii sugerează că uneltele găsite de Ardelean în Mexic sau cele recuperate în Brazilia nu ar fi de, de fapt, de sorginte umană. Ele ar fi pur și simplu bucăți  naturale de piatră, artefacte care doar arată de parcă ar fi făurite de mâini, zic unii experți. Apoi, lipsa de rămășițe animale, vetre, sau mostre ADN au făcut mulți cercetători internaționali să fie sceptici.

Ciprian Ardelean e însă ferm în convingerile sale: “Nimeni nu știe să recunoască – și vorbesc de mari profesori – unelte de piatră, dacă nu au o anumită calitate estetică. E incredibil!”

“Situl e unul monotopic. E un sit slab din punct de vedere a forței evidenței pentru că tot ce produce sunt unelte de piatră și foarte puține evidențe colaterale, cum ar fi anumite urme biochimice pe podelele peșterii; anumite oase modificate care lumea crede că nu există pentru că nu le-am menționat”, continuă românul. 

“Nu le-am terminat de studiat pentru că avem un singur microscop electronic în toată țara și trebuie să mă duc cu fiecare os programat cu luni înainte. Avem și vetre dar nu le-am publicat pentru că nu e făcută încă antracologia (studiul cărbunilor), ca să știi exact dacă sunt băgate de vânt, sunt băgate de apă, vin sau nu vin din vetre, e incendiu natural sau artificial. E o muncă ce durează ani.”

În viitorul articol științific la care lucrează, Ardelean speră să demonteze criticile care ii se aduc. Pe lângă oasele modificate și cărbunii din peșteră, arheologul român e ocupat cu studierea a peste 1.000 de piese excavate anul trecut. 

“Nu există proiecte româneşti prin lume”

L-am întrebat pe Ardelean şi ce părere are despre arheologia din România.  “Eu nu văd aspirațiile pe care noi le aveam acum 20 de ani. Mai degrabă eu văd un eurocentrism extrem de marcant. Eu nu vad niciun fel de manifestare de a face treburi dincolo de frontierele țării. Nu există proiecte românești prin lume. Există proiecte poloneze, slovene, aici în Anzi, în junglele maya, în Arctic. Unde sunt proiectele românești în afara țării? Nu există.”

Ciprian Ardelean spune că, probabil, cercetătorii care vor să lucreze pe proiecte în străinătate sunt descurajați, cum a păţit şi el. “Sunt aproape sigur că, dacă cineva ar vrea să facă un proiect în Thailanda, ar fi descurajat la fel cum am fost eu descurajat. Una dintre chestiile care m-au îndepărtat de arheologia românească în momentul respectiv a fost și faptul că a existat un exces de localism”, spune el. 

„Cum să te duci tu să lucrezi prin alte părți ale lumii? Tu ai dacii tăi, romanii tăi, grecii tăi, Cucuteniu tău.”

Arheologia românească are nevoie de o gură de aer proaspăt, spune el, chiar dacă asta înseamnă să depășești provocări pentru care facultățile nu te pregătesc, cum ar fi fuga de traficanţii de droguri. 

Urmărește-ne pe Google News