Kevin H., un beglian de 40 de ani, descoperise că soția lui avea o relație adulteră cu un bărbat de 32 de ani de origine română. După cum avea să declare, pentru că a vrut să poarte o discuție civilizată cu românul, a mers în cartierul Sterrebos din Rumbeke, pentru a-l întâlni, în februarie acest an.

Conversația dintre cei doi a escaladat și întâlnirea s-a transformat într-un atac sălbatic în care românul a fost împușcat. Românul a scăpat ca prin minune fără să fie ucis, iar Kevin H. a fost ulterior arestat sub suspiciunea de tentativă de omor.

Atacul a avut loc seara, în jurul orei 22.00, iar belgianul a țintit de aproape fața românului, care a scăpat cu răni ușoare doar pentru că a fost vorba despre un pistol cu bile.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

După ce a tras, Kevin H. a fugit. Pentru că era vorba despre o armă de foc, poliția locală a chemat ajutorul unităților speciale. Au putut să o ia pe soția care habar n-avea ce se întâmplase de la locul ei de muncă, pentru a preveni ca soțul să-i facă rău și l-au găsit apoi și pe Kevin H. și l-au arestat.

Marți, acuzatul și victima lui s-au reîntâlnit prima oară de la data atacului, atunci când împreună au fost duși la reconstituire, pe aleea unde românul a fost împușcat.

În ținuta sa gri de închisoare, suspectul de 40 de ani din Moorsele (Wevelgem) le-a arătat anchetatorilor cum și-a împușcat rivalul amoros rezident în Roeselare. Românul a supraviețuit ca prin minune și după reconstituire, scrie sursa citată, a coborât cu genunchii tremurând de pe scuter: „Sper să stea departe de mine și să-l țină încătușat cât mai mult”, a spus el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News