Un polițist portughez detașat în Germania pe timpul Campionatului European de fotbal a recunoscut un hoț de buzunare din țara sa natală, în Gara Centrală din Leipzig. Împreună cu colegii săi de la „Joint Task Force Station Center” l-a urmărit pe bărbat și l-a observat în timp ce încerca să fure obiecte din rucsacul unui călător.

Scurt timp mai târziu, hoțul a aruncat un portofel aproape gol într-un coș de gunoi. Înăuntru se afla actul de identitate al pasagerului care fusese jefuit, un vizitator din Republica Cehă .

Polițiștii au găsit apoi asupra suspectului, un român de 48 de ani, 2.100 de coroane cehe și 100 de euro. Bărbatul a fost arestat și, potrivit poliției, a mărturisit totul în timpul interogatoriului. Pe numele lui s-a deschis un dosar penal pentru furt.

Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 18 iunie, când la Leipzig s-a jucat partida Portugalia – Cehia (2-1), din grupa F a Euro 2024.

Cu ocazia Campionatului European de Fotbal, forțe de sprijin străine din Portugalia, Cehia, Italia, Croația, Olanda și Franța, printre altele, sunt desfășurate pentru a sprijini Poliția Federală în Leipzig, unul dintre orașele care găzduiesc meciuri la turneul final.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

K476   •   21.06.2024, 01:45

La multi, multi ani in intuneric sa ii dorim.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Afacerea cu care Dan are un succes nebun în România. Produsele se vând ca pâinea caldă, românii adoră să le mănânce, un kilogram costă 25 de lei
FANATIK.RO
Afacerea cu care Dan are un succes nebun în România. Produsele se vând ca pâinea caldă, românii adoră să le mănânce, un kilogram costă 25 de lei
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Ce să pui în borcanele cu castraveți în oteț ca să fie crocanți și să aibă un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
FANATIK.RO
Ce să pui în borcanele cu castraveți în oteț ca să fie crocanți și să aibă un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună
Observatornews.ro
Surpriza unui pensionar care a primit 6.800 de lei după recalculare. Câţi bani i-au venit de fapt în prima lună
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI