Bărbatul a povestit ce s-a întâmplat și cum i-a convins pe cei din secția de votare că are acest drept, apelând la lege.
„Întâmplarea mea de astăzi în care aproape nu m-au lăsat să votez (…). Eu mă aflu în județul de reședință, însă sunt în altă localitate acest weekend. Știind că poți vota oriunde la prezidențiale, am mers să votez în localitatea în care mă aflu acum, chiar dacă nu e secția la care sunt arondat”, spune românul, pe Reddit.
Ajuns în secție, ca să voteze la alegerile prezidențiale, cei de acolo l-au trimis în localitatea mea de reședință ori să iasă din județ.
„Cei de la secția de votare, împreună cu președintele secției, inițial nu au vrut să mă lase să votez pe motiv că poți vota doar în secția unde ești arondat atâta timp cât te afli în județul de reședință. M-au îndrumat să mă întorc ori până în localitatea mea de reședință, ori să părăsesc județul să votez altundeva, fiindcă acolo aș avea voie să votez”, povestește bărbatul întâmplarea.
El a ieșit din secția de vot și a sunat la ONG-ul votcorect.ro, unde i s-a explicat că are acest drept. Apoi, s-a întors în secția de votare unde a fost refuzat și a reușit, în final, să-și exprime opțiunea electorală.
„Mergeți înapoi înăuntru și citați Articolul 44, Aliniatul 4, Legea 370/2004 care vă permite să votați la absolut orice secție de votare din județ, atâta timp cât nu vă aflați în localitatea de reședință. Alternativ, și mai ușor, rugați-i să sune la Biroul Județean Electoral. Dacă refuză, sunați voi. Pe mine m-au lăsat să votez instantaneu când am mers înapoi și le-am descris situația. Sper să vă ajute și pe voi dacă pățiți la fel. Număr votcorect: 0800 460 002”, a încheiat bărbatul postarea făcută pe Reddit.